Dr. Razvan Teodoreanu
Medic primar chirurgie plastică

Dr. Razvan Teodoreanu

Locațiile Doctor SKiN:

  • Drumul Taberei

De ce ați ales medicina?

Am crescut într-o familie de medici, influența părinților nefiind în sensul urmării unei cariere medicale ci, mai degrabă, către apropierea de semeni și de problemele lor. Daca nu aș fi devenit medic, probabil eram inginer constructor, fiindcă îmi place să vad rezultatul muncii mele, iar chirurgia este foarte darnică în ceea ce privește rezultatul final, existând un raport direct intre efortul investit și calitatea rezultatului obținut.

Meseria de medic cere multă pregătire, efort și dedicație, pe lângă talent și inspirație. Este un proces perpetuu de învățare și acumulare de cunoștințe, precum și o formă de educație, atât pentru sine cât și pentru ceilalți, fie că sunt colegi sau pacienți.

Datoria medicului este nu numai de a face bine și de a alina suferința semenilor dar și de a transmite cunoștințele colegilor mai tineri, pentru a exista o cursivitate și un pattern de urmărit. Nu aș numi medicina o știință exactă în sensul pur al cuvântului dar, fără reguli și protocoale bine definite, nu poate evolua și nu se poate pune corect în practică.

Cum se îmbină cariera în medicină cu pasiunea pentru frumos?

Sunt chirurg plastician și cred că această ramură chirurgicală îmbină cel mai bine, exactitatea unui gest chirurgical cu tușa de inspirație, atenție, spirit de observație, inclinație către frumos …. adică esteticul.

Nu știu dacă întâmplător sau nu, sunt un fotograf pasionat, îmi place tot ce ține de vizual, îmi place să observ oamenii, figurile lor, felul în care se manifestă și să observ lucruri de care uneori nici ei nu sunt conștienți.
Cred că esteticul ține de educația pentru frumos, de echilibru și de bun simț.

Care este cheia pentru a câștiga încrederea pacientului?

Nu cred în șabloane. Pacientul trebuie înțeles și făcut să înțeleagă.
Să înțeleagă de ce ajunge să ceară sfatul unui medic, să înțeleagă care sunt modurile de a rezolva sau atenua o anumită nemulțumire legată de aspect și funcționalitate.

Medicul trebuie să fie un îndrumător nu un executant. Informarea corectă și coerentă a pacientului, îi va da acestuia încredere și îl va face să înțeleagă care sunt posibilitățile de tratament și care sunt limitele acestuia.

O evaluare realistă și adaptată la nevoile pacientului, îl va face să aibă încredere în medic, să construiască o relație benefică în ambele sensuri.
Să nu uităm că esteticul poate fi subiectiv, iar cei care ne calcă pragul, nu au o suferință ci vor să-și îmbunătățească aspectul și odată cu acesta, încrederea în ei.

Absolvent al universității Carol Davila promoția 1998, medic specialist din 2006, medic primar din 2011, Șef de lucrări în cadrul catedrei de chirurgie plastică.

Cost consultație: 250 lei
0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarcere la magazin