Lipoliza sau topirea grăsimii prin injectare
Lipoliza injectabilă dizolvă definitiv grăsimea
1.545 lei – 3.605 lei
discounturile, promoțiile nu se cumulează
Rezervă în deplină liniște sufletească! Procedurile noastre sunt modificabile și rambursabile, indiferent de pachetul ales. **rambursabile sub forma unui voucher, valabil 1 an de la data emiterii.
Aceasta este o procedură medicală și este nevoie de consultul medicului specialist din cadrul echipei Doctor SKiN.
Consultul la medicul estetician este gratuit în limita a 15 minute.
Achiziționarea procedurii nu reprezintă o dovadă a angajamentului medicului că vă va face procedura.
În funcție de mai mulți factori [printre care vârsta, starea Dvs. de sănătate, așteptările pe care le aveți de la tratament], în urma consultului, medicul poate considera că nu sunteți compatibilă cu procedura achiziționată sau nu veți avea rezultatele dorite.
Caz în care vă va face recomandări bazate pe experiența și cazuistica similară avută iar, dacă recomandările nu răspund așteptărilor Dvs., vă vom restitui suma achitată.
Ce face lipoliza injectabilă pentru mine?
Injecții care dizolvă DEFINITIV grăsimea
Poți alege unde vrei să slăbești
Soluție non-chirurgicală cu rezultate asemănătoare lipoaspirației chirurgicale
Fără durere
Timp de recuperare minim
Minus câțiva centimetri din stratul adipos
Reduce celulita
Efect de remodelare corporală
Îmbunătățește structura și tonusul pielii
Stimulează microcirculația
Stimulează drenajul limfatic.
Când vrei să scapi de grăsimea inestetică și să obții un efect de remodelare corporală realizat de obicei doar cu ajutorul bisturiului, fără să apelezi la intervenția chirurgicală de lipoaspirație, Doctor SKiN are soluția ideală pentru tine: lipoliza injectabilă!
Aspectul inestetic de gușă sau bărbie dublă și grăsimea încăpățânată din zona genunchilor, a coapselor, a brațelor, a abdomenului sau grăsimea din zona lombară dau mari bătăi de cap chiar și persoanelor care nu sunt supraponderale.
Majoritatea încearcă diverse diete minune sau se suprasolicită cu antrenamente epuizante, însă fără niciun efect asupra acelor depozite de grăsime care rezistă. Pentru depozitele mici și medii de grăsime există o alternativă non-chirurgicală care dă rezultate miraculoase!
Lipoliza injectabilă este o metodă minim invazivă de eliminare a depozitelor subcutanate de grăsime inestetică, rezistentă la alte metode de reducere a țesutului adipos, folosind combinații de substanțe lipolitice care se injectează la nivelul zonei care se dorește a fi tratată. Substanțele lipolitice elimină celule adipoase, distrugând grăsimile stocate. Odată distruse, celulele sunt eliminate din corp în mod natural.
Lipoliza injectabilă este atât de eficientă încât este recomandată și folosită de către medicii plasticieni după procedura chirurgicală de liposucție, pentru a elimina depozitele de grăsime rămase după operație sau pentru a netezi umflăturile, gropițele și denivelările care apar deseori în urma intervenției chirurgicale.
Efectul lipolizei injectabile este permanent, deoarece acele celule de grăsime care sunt distruse nu se mai regenerează niciodată! Astfel că grăsimea inestetică din zona tratată nu se face reface sau se poate reface parțial doar în cazul în care se ia masiv în greutate.
Lipoliza injectabilă reduce grăsimea subcutanată locală, cea vizibilă cu ochiul liber, care deranjează din punct de vedere estetic. Această procedură nu este un tratament pentru obezitate întrucât, în acest caz, problema principală o constituie grăsimea viscerală, adică acea grăsime din jurul organelor.
Cum funcționează lipoliza prin injectare?
Această procedură presupune injectarea în stratul de grăsime a unui cocktail de substanțe care au ca efect “topirea” celulelor de grăsime. Există diferite tipuri de medicamente despre care se spune că au un efect de dizolvare a stratului adipos, dar pot fi împărțite în general în medicamente care conțin fosfatidilcolină (PPC) și acid deoxicolic (DOC) și în cele care conțin ingrediente din extracte din plante.
Acidul deoxicolic este o substanță care se regăsește în mod natural în organism (este un tip de acid biliar) și care ajută la descompunerea grăsimii pentru a fi digerată. În forma sa injectabilă, acidul deoxicolic descompune celulele de grăsime prin contact, distrugând membrana acestora, pentru reducerea țintită a bărbiei duble.
Injecțiile cu acid deoxicolic sunt metoda cea mai utilizată pentru modelarea și îmbunătățirea părții inferioare a feței, deoarece reduc grăsimea subcutanată locală. Lipoliza injectabilă cu acid deoxicolic este indicată în cazurile de exces de grăsime localizată, precum bărbia dublă sau corecțiile după operația de liposucție. Efecte sale sunt certificate de către FDA.
Fosfatidilcolina (PPC), care este adesea principalul ingredient în injecțiile folosite în lipoliză, este un tip de aminoacid extras din soia, lecitina. Folosit inițial ca medicament pentru tratamentul ficatului gras și a hiperlipidemiei, se spune că funcționează pentru a îmbunătăți metabolismul lipidelor și pentru a preveni aderarea colesterolului la pereții vaselor de sânge. Utilizarea sa în cazul lipolizei injectabile a fost clasificată ca fiind sigură de către The Drug Commission of the German Medical Association (DCGMA) și este acum utilizată la scară largă în medicina estetică. Dacă ești alergic/ă la soia, nu uita să anunți medicul înainte de procedură!
Fiecare companie farmaceutică produce medicamente care se pot folosi pentru injecțiile cu lipoliză și care conțin diverse ingrediente care dizolvă grăsimile. Există medicamente convenționale care nu conțin PPC, DOC etc. și care au în compoziție extracte din plante despre care se spune că au proprietăți antiinflamatorii, dar și medicamente care combină acidul deoxicolic cu componente extrase din plante.
Deși există informații incorecte precum că orice substanță poate fi injectată atât la nivelul feței, cât și oriunde în corp, există multe medicamente care nu sunt potrivite pentru zona feței din cauza faptului că produc o inflamație și edem mai puternic.
Unele combinații de substanțe sunt specializate în efectul de dizolvare a grăsimilor de pe față, deci asigură-te că te bucuri de efectele benefice ale lipolizei injectabile cu substanța adecvată, stabilită în urma unei evaluări a unui medic specialist!
În funcție de necesitățile pielii tale și de zona tratată, specialiștii de la Doctor SKiN îți vor recomanda injecția potrivită pentru tine! Aceasta îți va fi administrată în cantități atent dozate pentru efecte complete, fără reacții adverse.
Ce simți în timpul tratamentului de lipoliză injectabilă?
Întrucât injecțiile lipolitice se efectuează cu un ac extrem de fin, este o metodă de tratament relativ nedureroasă și nu produce leziuni ale vaselor de sânge și ale nervilor, precum liposucția.
În cazul lipolizei pentru eliminarea bărbiei duble, tratamentul implică mai multe injecții sub bărbie, folosind un ac foarte subțire. Injecția poate dura aproximativ 20 de minute pentru a fi efectuată; se poate folosi anestezic local pentru a spori starea de confort. Aproape că nu este necesară nicio perioadă de recuperare; majoritatea pacienților revin la activitatea completă în termen de 2 zile.
Efectele secundare întâlnite includ umflarea temporară ușoară, amorțeală, roșeață și echimoze în zona supusă tratamentului. Reacții adverse grave, cum ar fi lipsa tonusului sau amorțire facială prelungită, sunt rare și de obicei trec de la sine. Celule grase distruse nu se reîntorc, iar rezultatele sunt de durată.
La Doctor SKiN monitorizăm în permanență nivelul de confort al pacientului în timpul tuturor procedurilor efectuate.
Cât durează o ședință de lipoliză injectabilă și de câte am nevoie?
Timpul efectuării procedurii variază între 5 și maxim 30 de minute, în funcție de zona tratată. Efectele sunt cumulative și devin cel mai vizibile după 4 – 8 săptămâni, în urma unor tratamente repetate, astfel că sunt necesare mai multe ședințe pentru atingerea obiectivelor. Cazurile obișnuite necesită între 4 și 6 tratamente la distanță de 1 lună pentru rezultate optime.
La Doctor SKiN, încă de la prima consultație, vom elabora împreună un plan de tratament personalizat în funcție de așteptările tale!
Întrucât sănătatea și siguranța pacienților noștri sunt prioritare pentru noi, înainte de orice procedură, te invităm la o consultație inițială gratuită pentru a discuta despre istoricul tău medical și despre obiectivele tale, pentru a stabili împreună modalitatea cea mai potrivită de a ajunge la rezultatele dorite!
După ce stabilim schema de tratament, putem începe procedura propriu zisă:
Mai întâi, îți va fi aplicat un anestezic local pentru a reduce apariția oricărui disconfort.
Cu ajutorul unui ac fin sau canulă (ac bont, atraumatic), se administrează cocktailul lipolitic la nivelul zonelor selectate.
După procedură, se realizează un masaj ușor, pentru a realiza o distribuție cât mai uniformă a substanțelor, și se aplică gheață pentru a reduce eventuala umflare a zonei.
Totul se desfășoară într-un mediu sigur, plăcut și confortabil, fără durere!
Recomandări:
Înainte de procedură
Nu consuma alcool.
Nu folosi medicamente pe baza de paracetamol sau ibuprofen.
Informează medicul despre toate medicamentele pe care le iei: procedura nu poate fi efectuată în timpul unui tratament cu antibiotice sau anticoagulante.
După procedură – timp de 48 de ore
Evită consumul de alcool și medicamente care conțin paracetamol sau ibuprofen
Nu face efort fizic intens sau prelungit.
Nu te expune la temperaturi extreme (saună, solar, băi fierbinți, expunere la radiații UV).
Machiajul poate fi aplicat imediat după tratament, evitând însă locul injecției.
Poți reveni la activitățile obișnuite imediat după procedură.
Ce rezultate poți obține cu lipoliza injectabilă?
Atunci când vrei să slăbești, nu poți elimina grăsimea doar dintr-o anumită parte a corpului, indiferent că antrenezi cel mai mult acea zonă. Corpul se subțiază uniform, adică în mod normal slăbești de peste tot. Dacă nu ai o problemă cu majoră cu greutatea, ci doar vrei să scapi de grăsimea inestetică dintr-o zonă a corpului, acest lucru poate deveni un izvor nesecat de complexe, frustrare și lipsă de încredere în sine.
Lipoliza injectabilă este o metodă extrem de populară deoarece poți remodela complet exact acea zonă care te nemulțumește! Astfel, se pot trata cu lipoliza injectabilă:
bărbia dublă (gușa)
regiunea inferioară a feței (linia mandibulară, “fălcuţele”)
regiunea axilară anterioară la femei (grăsimea din zona sutienului)
surplusul de țesut adipos din zona pieptului la bărbați (în loc de ginecomastie)
grăsimea abdominală: regiunea superioară și inferioară
regiunea superioară a coapselor
fesele
brațele
grăsimea din jurul genunchilor
grăsimea din jurul gleznelor
lipoame (tumori benigne ale țesutului adipos).
Lipoliza injectabilă are efecte vizibile și asupra celulitei, astfel că după procedură te vei bucura și de o piele fermă, netedă și uniformă la nivelul zonei tratate! Tot cu ajutorul injectiilor lipolitice se poate reduce volumul unui bust generos și se poate accentua linia taliei!
Pentru rezultate spectaculoase este recomandat să adopți o dietă sănătoasă (fără zahăr, fast food, exces de sare) și îți recomandăm să completezi efectul lipolizei cu masaj sau alte tratamente de remodelare corporală disponibile în clinica Doctor SKiN (radiofrecvență, ultrasunete, drenaj limfatic).
Care sunt contraindicațiile tratamentului de lipoliză injectabilă?
Contraindicațiile pentru lipoliza injectabilă includ: sarcina și alăptarea, diabetul, bolile cardiovasculare, pacienți care prezintă anumite alergii, care au sau au avut o afecțiune malignă, care suferă de boli de sânge sau afecțiuni renale sau persoane cu așteptări nerealiste. Bineînțeles, dacă ești alergic(ă) la soia, nu poți beneficia de lipoliza cu fosfatidilcolina (PPC), dar poți alege împreună cu medicul o altă substanță lipolitică.
Este sigur tratamentul de lipoliză injectabilă?
Lipoliza injectabilă este o terapie ce prezintă un nivel ridicat de siguranță. Cu toate acestea, dacă se distrug mai multe celule adipoase decât este necesar, cum ar fi în cele din zona feței și nu numai, fermitatea pielii se pierde și de multe ori dă o impresie de îmbătrânire prematură. Prin urmare, este important să alegi o clinică care respectă cele mai înalte standarde privind substanțele folosite și care are un personal medical instruit și specializat în această procedură. Lipoliza injectabilă este sigură cât timp este realizată de un medic specialist, care este familiarizat cu anatomia, care poate determina cantitatea de grăsime și poate prezice linia feței sau a corpului după slăbire.
Care este cea mai eficientă lipoliză care dizolvă grăsimea?
Pe piață există multe branduri de lipoliză injectabilă (PB serum, LipoLax, LipoLab, Kybella etc.) însă două dintre cele mai populare cocktailuri lipolitice sunt Lemon Bottle și Aqualyx.
Lipoliza injectabilă cu Lemon Bottle
Lemon Bottle are o formulă avansată de dizolvare a grăsimii, special concepută pentru mezolipoliza feței și a corpului, produsă în Coreea – țara lider la nivel mondial în industria produselor pentru estetică.
Formula sa cu o concentrație ridicată aduce împreună riboflavina (vitamina B2), lecitina și bromelaina, ingrediente lipolitice care produc descompunerea grăsimii prin accelerarea metabolismului celulelor adipoase:
- bromelaina (tulpina proteică fitoterapeutică)
- extractul de lecitină Centella Asiatica (Gotu Kola)
- riboflavina (vitamina B2).
Ulterior, țesutul adipos dizolvat este eliminat natural din organism.
Cum acționează fiecare ingredient în parte asupra grăsimii?
- Vitamina B2 induce activarea metabolismului grăsimii. De obicei nu este prezentă în produsele de lipoliză, însă recent s-a descoperit că poate crește gradul de degradare al celulelor adipoase, scurtând perioada de timp care trece între administrarea produsului și excreția celulelor din organism.
- Bromelaina descompune grăsimea și reduce inflamația. Tulpina proteică fitoterapeutică este folosită ca terapie alternativă în managementul obezității, având proprietatea de a induce apoptoza (moartea naturală programată a celulei de grăsime) și lipoliza în adipocitele mature.
- Lecitina ajută la distrugerea și transportul celulelor adipoase nenecesare. În plus, extractul Centella Asiatica este cunoscută pentru proprietățile remarcabile de a ameliora aspectul celulitei și a pielii lăsate. Gotu Kola îmbunătățește circulația și sinteza de colagen, esențial pentru menținerea tinereții și vitalității pielii noastre. Pe măsură ce îmbătrânim, pierdem circa 1% pe an din colagenul cu care ne naștem. Așadar, integrând beneficiile extractului de lecitină într-un produs de lipoliză, ajutăm și la susținerea structurii de bază a pielii, îmbunătățindu-i elasticitatea și fermitatea.
Lipoliza injectabilă cu Lemon Bottle este o procedură estetică modernă, minim invazivă, ideală în cazul în care vrei să îndepărtezi o cantitate mică de grăsime în exces, de pe față sau corp. Este una dintre cele mai eficiente metode de slăbire localizată, contribuind la îmbunătățirea simetriei faciale și la remodelarea siluetei.
Un beneficiu remarcabil al acestei soluții premium de dizolvare a grăsimii localizate este că susține producția de colagen – proteina responsabilă de elasticitatea și fermitatea pielii. Alte caracteristici importante sunt efectul de strângere a pielii și îmbunătățirea circulației lichidului limfatic, care eliberează rapid celulele adipoase degradate, rezultând în diminuarea aspectului celulitei în zonele tratate.
Majoritatea clientelor afirmă că obțin rezultatele dorite după 5 ședințe, fiecare ședință fiind realizată la o distanță de circa 10 zile.
Se poate trata aceeași zonă de cel mult 5 ori, după care este necesară o pauză de 2 luni.
Cum te pregătești înainte de lipoliza injectabilă cu Lemon Bottle?
- cu 24 de ore înainte: evită alcoolul, aspirina și alte medicamente care subțiază sângele
- oprește aspirina și vitamina E, pentru a reduce riscul de sângerare sau de vânătăi.
Ce trebuie să faci după lipoliza injectabilă cu Lemon Bottle?
bea multă apă - minim jumătate de litru imediat după tratament - pentru a susține procesul de eliminare naturală a țesutului adipos dizolvat, dar și pentru a menține pielea hidratată, ceea ce va maximiza efectul lipolizei.
timp de 3 zile după ședința de lipoliză, masează ușor zona tratată, pentru a ajuta soluția să se răspândească mai bine și astfel să accelereze dizolvarea grăsimii.
Ce să nu faci după lipoliza injectabilă cu Lemon Bottle?
evită alcoolul și cofeina timp, de cel puțin 24 de ore după ședința de lipoliză - acestea pot conduce la deshidratare și la încetinirea procesului de eliminare a grăsimii descompuse.
evită exercițiile fizice intense, timp de 48 de ore după ședința de lipoliză - transpirația poate elimina soluția Lemon Bottle din piele, ceea ce va reduce din eficiența tratamentului.
evită dușurile fierbinți, timp de 5 zile după tratament (folosește doar apă călduță).
Lipoliza injectabilă cu Aqualyx
Aqualyx este o soluție injectabilă de mezolipoliză, pe bază de gel, care descompune depunerile de grăsime.
Formula sa are la bază fosfatidilcolina, un acid deoxicolic modificat, care lichefiază celulele adipoase, distrugându-le definitiv. Când acidul deoxicolic este injectat în țesutul adipos, perturbă membranele celulare, penetrează celulele de grăsime rupându-le membrana și declanșează astfel eliberarea grăsimilor stocate.
Lipidele distruse sunt eliminate treptat din organism, de către sistemul limfatic, prin urină și prin transpirație, în 3 – 4 săptămâni.
Aqualyx reprezintă o alternativă minim-invazivă de remodelare facială și corporală, fiind o soluție de lipoliză care te scapă de grăsimea încăpățânată de pe zone mici ale corpului.
Poate fi injectată în zone precum: bărbie, linie sutien, șolduri, coapse, genunchi și zona sânilor. Eficiența și siguranța acestui tratament injectabil a fost studiată și dovedită clinic.
Cine poate beneficia de lipoliza injectabilă cu Aqualyx?
Aqualyx este un produs de lipoliză blând care poate fi efectuat de aproape oricine, cu condiția să fie persoane sănătoase, cu o bună elasticitate a pielii, cu zone mici de grăsime în exces ce nu se duc prin sport și dietă. Dacă pielea nu are suficientă elasticitate, ar putea să apară efectul de „piele lăsată”, ceea ce dorim să evităm cu orice preț.
Atenție: Aqualyx nu este un tratament destinat pierderii în greutate!
Nu are efect asupra persoanelor cu obezitate sau exces supraponderal.
Cât durează lipoliza injectabilă cu Aqualyx și de câte ședințe este nevoie?
Procedura durează între 30 – 60 de minute, în funcție de dimensiunea zonelor care necesită a fi tratate. Se fac mici injecții în țesutul subcutanat cu acest cocktail de topire a grăsimii.
Pentru fiecare zonă cu o suprafață de 10 x 10 cm se folosește un flacon de lipoliză.
Doza maximă permisă în aceeași ședință este de 4 fiole de 8 ml.
Tratamentul trebuie repetat de 8 ori, cu 3 – 4 săptămâni pauză între ședințe.
Rezultate optime se vor vedea în aproximativ 6 – 8 săptămâni după ultima ședință de lipoliză.
Rezultatele cu Aqualyx sunt permanente, deoarece depozitele adipoase sunt distruse definitiv. Totuși, în lipsa unui stil de viață echilibrat, cu atenție la alimentație și un minim de mișcare, Aqualyx nu poate opri formarea de noi celule de grăsime.
Așadar, menținerea rezultatelor pe termen lung este în strânsă legătură cu un stil de viață activ, o alimentație sănătoasă, disciplină și perseverență. Obiceiurile sănătoase vor preveni formarea reacumularea grăsimii în exces.
Cum te pregătești înainte de lipoliza injectabilă cu Aqualyx?
evită fumatul cu 24 de ore înaintea tratamentului.
evită consumul de alcool cu 1 - 2 zile înainte, pentru a nu te confrunta cu vânătăi sau umflături post-tratament.
Care este diferența dintre Lemon Bottle și Aqualyx?
Ambele soluții de lipoliză injectabilă sunt uimitoare în ceea ce privește sculptura corpului prin dizolvarea celulelor adipoase. Însă substanța activă de la fiecare și modul în care acționează sunt diferite
Lemon Bottle conține vitamina B12, lecitină și bromelaină. Funcționează cel mai bine pe zone de tratament țintite, precum: „bărbia dublă”, obrajii, grăsimea de pe spate și șolduri („mânerele dragostei”).
Primele rezultate se văd mai rapid, uneori chiar și într-o săptămână.
Aqualyx conține ca și ingredient activ fosfatidilcolină (acid deoxilic modificat) din polimeri pe bază de plante și este mai potrivit pentru descompunerea depozitelor de grăsime din mai multe zone ale corpului.
Rezultatele se văd în circa 6 – 8 săptămâni după ultima ședință de tratament.
De ce să alegi lipoliza injectabilă la Doctor SKiN?
Procedura va fi efectuată de un medic cu experiență, care are abilitatea de îmbina expertiza anatomică cu așteptările tale.
Folosim cele mai bune și mai sigure substanțele lipolitice disponibile.
Îți elaborăm o schemă de tratament personalizată conform nevoilor tale reale.
Ți se va răspunde amănunțit la orice întrebare legată de procedură și vei primi toate informațiile de care ai nevoie.
Tratament plăcut și confortabil.
Rezultate spectaculoase.
Prețuri accesibile & oferte permanente.
Nu știi ce ți se potrivește, ai temeri despre rezultatul final sau vrei să afli mai multe detalii înainte de a lua o hotărâre? La Doctor SKiN, consultația la medicul specialist în chirurgie plastică, cu o experiență solidă în injectări, medicină anti-ageing și volumetrie facială este gratuită și neangajantă.
Programează-te acum pentru o consultație la 031 005.10.15 sau pe adresa contact@doctorskin.ro!
De ce ai alege Doctor SKiN?
- echipă medicală de excepție, care beneficiază de formare și training continuu susținut de specialiști de renume mondial
- echipamente originale, de tip linie de 🔝 sau premium
- contracte de service premium, cu mentenanță la standardele prevăzute de producător
- consumabile de calitate, accesorii acreditate
- investim constant astfel încât la noi să beneficiezi de cel mai recent model de echipament apărut în lume
- suntem obsedați de rezultate și ne străduim permanent să le optimizăm
- personal instruit constant cu cele mai noi protocoale de lucru
- atmosferă caldă & atitudine prietenoasă
- cabinete moderne, reamenajate cu cele mai confortabile paturi de tratament
- protocoale de tratament, special concepute pentru siguranța ta
- igiena & protocoalele de siguranță fac parte din ADN-ul nostru
- nu facem rabat la calitatea consumabilelor
- folosim exclusiv fillere originale, de calitate, Premium, corect păstrate
- echipa noastră de medici este disponibilă pentru întrebări și suport în orice probleme, înainte & după tratament, 7 zile din 7.
Rezultatele pot varia, în funcție de caracteristicile individuale și de stilul de viață al fiecărui pacient sau paciente în parte.
Pentru orice întrebare, nelămurire sau problemă, nu ezita să ne contactezi la numărul 0729 740.704 sau scrie-ne pe contact@doctorskin.ro.
Suntem aici 24 ore/7 zile să îți răspundem la orice întrebare ai avea să ne adresezi.
Produse similare
- - 35%
Tratament cearcăne
Cearcănele sunt, de obicei, atribuite unui pat vascular (vas de sânge) de sub piele, ceea…515 lei – 1.205 leiVezi produsulRinoplastie fără bisturiu
Când privim fața unei persoane, nasul este punctul central și cel mai vizibil, reprezentând un…1.468 leiVezi produsul- 40%BioReVolumetrie cu acid hialuronic Regenyal
142 € – 1.009 €Vezi produsul- 44%Mezoterapia și biorevitalizare
Mezoterapia este atât de eficientă încât este utilizată și ca tratament anti-celulită sau pentru remodelare…359 lei – 3.089 leiVezi produsulEchipa Doctor SKiN
Dr. Rareș Giurgiu
Medic specialist chirurgie plastică- Baneasa
- Drumul Taberei
- Corbeanca
Citeste mai mult
Newsletter
Abonează-te la noutățile Doctor SKiN și primești un voucher în valoare de 10% reducere din primul abonament (*voucher cu proceduri din clinică) vezi detalii* fără injectări sau dermatologie** discounturile nu se cumulează×Când faci programarea, trebuie doar să anunți pe colega noastră că te-ai
abonat la newsletter iar ea va verifica înregistrarea și va opera
direct discountul în contul tău de client.Cum se calculează discountul?
Dacă vrei să faci la noi un tratament,
iar acel tratament costă 500 lei, când vei plăti la casă,
atenționezi pe colega care face încasarea că te-ai abonat la newsletter,
iar ea va scădea 10% din acel prim tratament la noi în clinică,
adică 500 lei – 50 lei = vei plăti 450 lei.Dacă vrei să îți iei la noi un abonament cu mai multe proceduri,
iar acel abonament costă 5.000 lei,
atenționezi pe colega care face încasarea că te-ai abonat la newsletter,
vei plăti 5.000 lei,
iar colega din front desk va înregistra în contul tău de client 10% din
valoarea acelui abonament la noi în clinică,
adică 500 lei, pe care îi poți folosi la orice procedura viitoare dorești din
cele de pe site-ul skinmedspa.ro (fără injectări & dermatologie).Data de naștere este utilizată doar pentru oferirea de cadouri personalizate.
Luna se introduce în cifre.Lipoliza sau topirea grăsimii prin injectare1.545 lei – 3.605 leiGestionați consimțământulFolosim Cookie ce permit stocarea de informatii si/sau obtinerea accesului la informatia stocata in dispozitivul dvs. pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. De asemenea, transmitem datele personale colectate, despre modul in care utilizati website-ul nostru, catre parteneri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice). Beneficiati de urmatoarele drepturi in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal, in conditiile stabilite de lege: acces la date, rectificarea, stergerea sau portabilitatea datelor, restrictionarea prelucrarii, dreptul de a va opune prelucrarii, dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automate, inclusiv crearea de profiluri, care produc efecte juridice sau care va afecteaza in mod similar intr-o masura semnificativa. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. De asemenea, aveti dreptul de a depune plangere la ANSPDCP.
Functionalitate Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scopul legitim de stocare a preferințelor care nu sunt solicitate de abonat sau utilizator.Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice.Publicitate
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.