Cum apare primul rid, cum îl consideri deja un companion de cursă lungă al tău? Consideri că odată ce liniile fine ți-au împânzit chipul, nu mai există nici pe departe cale de întoarcere? Din fericire, ultimele progrese din industria de estetică medicală și de beauty sunt aici ca să te contrazică și nu oricum, ci cu cele mai bune argumente din lume!
Azi ne scriem propria scrisoare de „adio” ridurilor și punem pe ea timbrul „rejuvenare facială”! Află cum funcționează radiofrecvența medicală Venus 4D Diamond Polar™ de la Doctor SKiN, care sunt beneficiile sale, ce contraindicații are și câte ședințe sunt recomandate! Suntem aici ca să îți schimbăm viața!
Radiofrecvența medicală cu Venus 4D Diamond Polar™ face minuni în rejuvenarea facială!
Ridurile nu sunt o constantă, se pot transforma rapid într-o variabilă, printr-o ecuație nu matematică, ci medicală de excepție. Nu a fost descoperită de Pitagora, dar aduce a Grecia Antică grație numelui său: Venus 4D Diamond Polar™, inspirat de denumirea latină a zeiței frumuseții, Afrodita cea întrupată din spuma mării. Și nu exagerăm deloc atunci când spunem că, în urma ei, vei arăta și tu exact precum una dintre cele mai senine locuitoare ale Olimpului. Unde au loc ridurile în această poveste? Nicăieri!
„Scoase în afara legii”, ridurile vor dispărea în proporție de 90% grație Venus 4D Diamond Polar™. De asemenea, conform acelorași studii, și fermitatea pielii este îmbunătățită cu 80% mulțumită aceluiași dispozitiv de radiofrecvență medicală. Rejuvenând, reconturând ovalul facial și accelerând producția de colagen, de acid hialuronic și de elastină, acesta este tratamentul de care ai nevoie acum.
Ai chef de un strop de tehnologie? Suntem gata să îți explicăm cum anume funcționează rejuvenarea facială cu Venus 4D Diamond Polar™. Procedura folosește radiofrecvența multipolară, câmpurile electromagnetice și un anumit tip de vacuum. Ce se petrece în piele, de fapt? Prin intermediul căldurii create în straturile profunde, este intensificată producția naturală de colagen, este îmbunătățită fermitatea pielii, sunt stimulate procesele de vindecare ale dermului, iar chipul tău este pur și simplu transformat de la interior spre exterior.
De asemenea, apelând la câmpuri electromagnetice, radiofrecvența medicală oxigenează țesuturile în profunzime, îmbunătățește circulația sângelui și va conduce la o mai bună asimilare a nutrienților. Ce reiese de aici? Manifestul unui ten luminos, strălucitor, fin și mult mai tânăr. Sau, mai simplu spus, un vis transformat în realitate.
Beneficiile radiofrecvenței medicale cu Venus 4D Diamond Polar™
Ce ne pasă cum funcționează minunea tehnologică? De fapt, ceea ce ne interesează este ce beneficii ne va aduce. Zis și făcut! Îți pregătim mai jos super efectele pozitive ale rejuvenării faciale prin radiofrecvenţă Venus 4D Diamond Polar™. Ține-te bine, pentru că sunt multe și impresionante.
Astfel, procedura trece orice teste imaginabil posibile la capitolul întinerire și rejuvenare. Ți-am spus deja despre dispariția în procent de 90% a liniilor fine, dar și despre îmbunătățirea fermității și a elasticității cu 80%. Mai departe, îți garantăm că ovalul facial este redefinit și remodelat, că dermul este restaurat tridimensional, că densitatea pielii este restabilită. Însă Venus 4D Diamond Polar™ nu se oprește aici: pielea arată mai plină, mai „cărnoasă”, dispare aspectul de ten „lăsat” și tern, iar tonusul este îmbunătățit. Efecte wow vor fi observate și în cazul liniile de pe frunte și din jurul gurii, unele dintre cele mai încăpățânate, dar și în regenerarea țesuturilor și în stimularea producției de colagen.
Mai mult, radiofrecvența medicală este excelentă și pentru diminuarea pungilor de sub ochi și a cearcănelor.
Și nu, nu ne oprim aici! Dacă îți spunem că acest magnific dispozitiv poate fi folosit și pe corp? Ca astfel de tratament, Venus 4D Diamond Polar™ are efect de remodelare corporală și reduce atât de nesuferita celulită. Să spunem că suntem impresionate e puțin!
Ce presupune o ședință de radiofrecvență medicală cu Venus 4D Diamond Polar™?
Te temi de disconfort? Din fericire, Venus 4D Diamond Polar™ nici nu cunoaște un asemenea concept. Tratamentul este non-invaziv, nedureros, lipsit complet de efecte adverse, ba, mai mult, clienții îl resimt precum un masaj facial extrem de plăcut. Unii dintre fericiții care au beneficiat de rejuvenarea facială cu Venus 4D Diamond Polar™ au afirmat chiar că au resimțit procedura precum un masaj cu pietre calde, în timpul căruia chiar au adormit! Mai poți spune ceva despre disconfort sau durere?
Practic, o ședință de radiofrecvență medicală începe cu curățarea în profunzime a tenului, urmată de aplicarea unui gel special pe piele. Setările dispozitivului sunt ajustate de către specialist în funcție de nevoile tenului tău și apoi „se trece la treabă”. Aplicatorul alunecă de mai multe ori peste zona vizată, tenul tău întinerește, iar tu te bucuri de confort.
După procedură, specialistul aplică o mască potrivită pentru tipul tău de ten și va hidrata cu o cremă corespunzătoare.
Ședința de radiofrecvență medicală durează în jur de 30 de minute, iar numărul de ședințe va varia întotdeauna în funcție de nevoite tale. Specialiștii recomandă însă 12 ședințe situate la interval de 7 zile una de cealaltă, pentru ca tenul să „înflorească”. După această perioadă, sugerăm câte o „întâlnire” cu Venus 4D Diamond Polar™ de întreținere, o dată pe lună.
Cât de rapid sunt vizibile rezultatele după radiofrecvența medicală?
Venus 4D Diamond Polar™ are rezultate garantate, dar cât de repede vor apăra acestea depinde de reacția organismului tău. Sunt persoane care se bucură de un ten vizibil mai tânăr, mai proaspăt și mai ferm chiar după prima ședință, dar efectul este deplin după 3 – 6 luni. Cu alte cuvinte, nu te lăsa „îmbătată” doar de aspectul wow al chipului tău după prima ședință și țintește cu adevărat măreția.
Ca să beneficiezi de toate avantajele posibile ale Venus 4D Diamond Polar™, asigură-te că pe perioada tratamentului (și după, evident), mănânci sănătos, faci sport și bei neapărat minimum 2 litri de apă pe zi.
Există contraindicații la radiofrecvența medicală cu Venus 4D Diamond Polar™?
Dispozitivul nostru este aprobat de FDA (Food and Drug Administration), agenția guvernamentală din Statele Unite care aplică cele mai riguroase criterii. Nu are efecte nocive, pe termen scurt sau lung. Dacă ești însărcinată sau alăptezi, nu este însă recomandat tratamentul; din acest punct de vedere, nu există însă studii care să demonstreze siguranța procedurii pentru noile sau proaspetele mămici.
De asemenea, radiofrecvența medicală cu Venus 4D Diamond Polar™ nu este recomandată nici dacă ai un implant metalic pe zona de tratament (placă dentară sau știft dentar), dacă suferi de epilepsie, infecții acute ale pielii, eczeme, cancer sau herpes facial.
În rest, ai liber la radiofrecvența medicală cu Venus 4D Diamond Polar™.
Iar noi suntem mai mult decât bucuroși să îți punem la dispoziție cele mai înalte tehnologii, ca întotdeauna, în timp ce avem grijă de confortul și siguranța ta.
Așa că, permite-ne să îți dăruim o porție de fericire ștergând acele riduri, netezind acele linii, făcându-te să uiți că pe chipul tău a existat vreodată altceva decât prospețime și serenitate.
Programează-te la Doctor SKiN pentru o consultație gratuită la 0729 740 704 și stabilește cu specialiștii noștri prima ședință de radiofrecvența medicală cu Venus 4D Diamond Polar™.
De un lucru suntem siguri: te vei întoarce!
Meniu Articol
- Radiofrecvența medicală cu Venus 4D Diamond Polar™ face minuni în rejuvenarea facială!
- Beneficiile radiofrecvenței medicale cu Venus 4D Diamond Polar™
- Ce presupune o ședință de radiofrecvență medicală cu Venus 4D Diamond Polar™?
- Cât de rapid sunt vizibile rezultatele după radiofrecvența medicală?
- Există contraindicații la radiofrecvența medicală cu Venus 4D Diamond Polar™?
Am vizitat clinica Doctor Skin Corbeanca pentru procedurile de radiofrecventa medicala cu Venus 4D Diamond Polar. Am fost surprinsă că doar după 5 ședințe tenul meu arata mult mai ferm și luminos. Mai mult am beneficiat și de o ședință LPG gratuit. Voi continua cu încredere în echipa medicala și în aparatură de ultimă generație încercând pe viitor și alte proceduri.