Echipamentele Doctor SKiN sau ce înseamnă frumusețe prin știință

Consultă-te cu unul din specialiștii în frumusețe de la Doctor SKiN.

Programeză-te

Cât de importante sunt echipamentele unui spa medical?

La această întrebare nu există decât un singur răspuns: mai mult decât importante! Pentru că ne respectăm clienții, pentru că știm că aparatele  de tip replică pot afecta sănătatea pe termen lung, pentru că există dispozitive care doar promit, cu tehnologii învechite, am decis să investim cea mai mare parte din bugetul clinicii noastre în cele mai performante aparate. Utilizăm doar dispozitive noi, tehnologii de ultimă generație și cele mai bune produse din lume.

Frumusețea prin știință înseamnă și respectarea tuturor standardelor de siguranță pentru cei care ne calcă pragul, rezultate dovedite prin studii clinice de amploare și aprobări riguroase, precum FDA-ul american.

De aceea, la Doctor SKiN sănătatea ta este pe primul loc, ești în deplină siguranță, confortul tău este monitorizat în permanență de către o echipă formată din specialiști, iar unele tratamente se vor realiza doar de către medicul chirurg estetician. Ne-am ales echipa cu deosebită atenție și cu aceeași rigurozitate, pentru a evita orice surpriză neplăcută pentru pacienții și pacientele noastre.

Care sunt echipamentele pe care le folosim la Doctor SKiN?

exCell+ este cel mai eficient dispozitiv pentru slăbire rapidă, folosind o tehnologie de ultimă generație, cu o eficiență consolidată

Combinând câmpul bioenergetic cu micropresiunea, determină slăbirea în centimetri și remodelarea siluetei prin reducerea masei de grăsime și prin stimularea mecanismelor biologice de lipoliză cu rezultate directe în scăderea imediată în centimetri.

BodySculptor

BodySculptor, adus in Romania prin Medical Estetic Line, este reprezentantul noii generații de echipamente de remodelare corporală, acționând asupra membranelor celulelor musculare, încurajând eliminarea progresivă a lipidelor acumulate în țesuturi. Pacienții vor beneficia în mod concret de:

  • o reducere a circumferinței taliei, șoldurilor, coapsei și a brațelor,
  • o reducere a celulitei prin decongestionarea mecanică a celulelor adipoase.

Nu uitați, puteți beneficia de rezultatele oferite de BodySculptor in Romania doar la Doctor SKiN!

Venus Legacy 2.0 este un dispozitiv medical extrem de avansat, aprobat de FDA si de Health Canada, care permite un tratament facial sau corporal non-invaziv, țintind mai multe probleme deodată: remodelare corporală, reducerea celulitei, tonifierea pielii și atenuarea ridurilor.

Tratamentele cu Venus Legacy 2.0 sunt confortabile, fără a necesita recuperare și sunt sigure pentru toate tipurile de piele. Dispozitivul folosește tehnologia patentată(MP)2, o combinație de câmpuri de radiofrecvență multi-polară și câmpuri electromagnetice pulsate și dispune de asemenea de tehnologia de vârf VariPulse™.  

Radiofrecvența medicală multipolară utilizează un algoritm complex pentru a produce o încălzire volumetrică și o energie omogenă care ajunge la adâncimi multiple în țesuturi, permițând acumularea rapidă și sigură a căldurii și menținerea ușoară a temperaturii terapeutice pe tot parcursul tratamentului

Efectul radiofrecvenței multipolare este sporit de câmpurile electromagnetice pulsate (PEMF), un mecanism non-termic emis prin electrozii aplicatorului. Prin intermediul procesului sinergic (MP)2, radiofrecvența încălzește și stimulează direct fibroblastele, în timp ce PEMF este recunoscut că promovează angiogeneza și induce proliferarea fibroblastelor prin eliberarea factorului de creștere FGF-2, rezultând o sinteză crescută de colagen.

MesoPen®

MesoPen® este un dispozitiv electronic de penetrare transdermic, care are forma unui creion sau stilou. Unul dintre capete are o mulțime de ace sterile. Această parte este aplicată direct pe piele în timpul tratamentului. Când se folosește dispozitivul MesoPen®, se poate ajusta adâncimea acelor și viteza de operare în funcție de tipul de piele, zonă și obiectivele tratamentului.

MesoPen® deschide mai mult de 1000 de canale pe secundă în piele, iar prin acele canale pot pătrunde astfel ingredientele active (acid hialuronic, vitamine, minerale, peptide, aminoacizi etc.). În plus, aceste micro-canale sau micro-traumatismele cutanate provoacă un răspuns înnăscut al organismului de a repara pielea, prin stimularea producției de colagen și elastină, pe lângă multe alte beneficii.

Pentru tratamentul facial de mezoterapie fracționată, am ales MesoPen®  deoarece îi permite specialistului să aibă controlul factorilor esențiali pentru succesul tratamentului, cum ar fi viteza și penetrarea. De asemenea, datorită dimensiunii și a funcționării precise a acestui dispozitiv, se poate utiliza cu ușurință în zonele delicate, cum ar fi conturul ochilor sau al buzelor.

CoolTech® de la Cocoon Medical este cel mai exclusiv și mai sigur dispozitiv pentru tratamentul de criolipoliză

CoolTech® de la Cocoon Medical este cel mai exclusiv și mai sigur dispozitiv pentru tratamentul de criolipoliză, obținând inclusiv exigenta aprobare FDA. Proiectat pentru a trata grăsimea din mai multe zone ale corpului printr-un sistem de răcire controlat, CoolTech® are diferite piese de mână pentru a adapta dispozitivul la aproape orice zonă a corpului realizându-se astfel o remodelare completă a conturului corporal.

Sistemul său inovator permite utilizarea simultană a doi aplicatori, fapt ce garantează rezultate mai rapide, vizibile chiar după prima ședințăEste o procedură non-invazivă, care nu necesită timp de recuperare. Pacientul se poate întoarce la viața cotidiană imediat după finalizarea tratamentului de remodelare corporală.

EPN – dispozitiv de electroporație

EPN este abrevierea pentru dispozitivul de electroporație, care ca si Mesopen-ul, are forma unui stilou. Această terapie de întinerire a pielii utilizează micro-ace pentru a stimula mezodermul (stratul mijlociu al pielii), fără a lăsa semne, prin încurajarea procesului natural de vindecare al pielii și producția de colagen.  

Prin electroporație se administrează ingredientele dorite direct în piele, pentru a da o stimulare adecvată zonei, fără a afecta în mod negativ dermul. Față de mezoterapie fracționată, prin electroporație se obține nu doar o piele mai luminoasă, mai fermă și reducerea ridurilor și al cicatricilor postacneice, ci este folosită cu succes și în tratamentul alopeciei.

BTL Vanquish ME™

BTL Vanquish ME™ este a doua generație de tehnologie fără contact pentru distrugerea celulelor adipoase. Acest dispozitiv, aprobat FDA, are cea mai mare suprafață de tratament din industrie, asigurând un nivel de neegalat al confortului și al siguranței pacientului, fără limita de IMC <30.

Folosind tehnologia patentată de radiofrecvență selectivă™, BTL VANQUISH ME permite reducerea circumferinței întregii zone abdominale sau a coapselor interioare și exterioare. Procedura BTL VANQUISH ME distruge celulele grase prin încălzirea selectivă a țesutului adipos, iar acest proces duce la eliminarea celulelor grase. Află mai multe despre această procedură, aici!

JetPeel Pro utilizează o tehnologie de infuzare transdermică fără ace, fără atingere!

JetPeel Pro utilizează o tehnologie de infuzare transdermică fără ace, fără atingere! JetPeel Pro este un sistem non-invaziv, cu mai multe etape, pentru  exfolierea, curățarea, hidratarea, oxigenarea, hrănirea și protecția pielii, care dă rezultate vizibile imediat, fără durere, fără a irita pielea.

Sistemul JetPeel Pro utilizează un dispozitiv de mână, special conceput pentru a crea un jet puternic de micro-picături de lichid (soluție salină, soluții de tratament) și gaz (aer, dioxid de carbon sau oxigen). Fluxul subsonic accelerează viteza picăturilor la o viteză de până la 200 m/secundă. Acest flux puternic, dar totuși blând, poate fi utilizat în scopuri medicale și estetice diferite, în funcție de necesitățile pacientului.

Laserul Diodă Elysion Pro U de 3.500W de la Cocoon Medical dispozitiv de epilare definitivă

Laserul Diodă Elysion Pro U de 3.500W de la Cocoon Medical este un dispozitiv de epilare definitivă dezvoltat printr-o tehnologie de vârf, fiind conceput ca o platformă de lucru ce permite alegerea diferitelor lungimi de undă. Acest lucru îi  oferă versatilitate și precizie. Datorită puterii de vârf de 3.500 W și a mai multor lungimi de undă (755nm, 810nm, 940nm și 1060nm), Elysion-Pro face posibilă tratarea tuturor tipurilor de piele și a tuturor foliculilor firelor de păr, pe tot parcursul anului.

Cele două moduri de lucru, static și dinamic, permit funcționarea atât cu repetiție ridicată, cât și cu energii înalte de-a lungul unei perioade foarte scurte de impulsuri. Această calitate unică, face distincția între Elysion Pro U de 3.500W și  restul dispozitivelor din piață, atât în termeni tehnologici, cât și în rezultate.

Epilarea definitivă cu Elysion Pro U de 3.500W se poate face inclusiv pe pielea bronzată, nu este dureroasă și nu afectează sub nici o formă pielea.

Pentru microdermoabraziunea cu diamante, am ales să folosim un dispozitiv de lux de la Kiers care folosește masajul efectuat de diamant și presiunea negativă anti-gravitație pentru a curăța pielea și a crește metabolismul celular. De asemenea, acest dispozitiv este special conceput pentru a elimina mai multe tipuri de acnee, având un rol antiseptic și anti-inflamator. Ameliorează inflamația și durerile provocate de acnee, inhibă secreția excesivă de sebum, micșorează porii, întinde și luminează pielea.

BTL X-WAVE – Rezultate în îmbunătățirea texturii pielii pacientului printr-o procedură non invazivă

BTL X-WAVE sau Cellutone obține cele mai bune rezultate în îmbunătățirea texturii pielii pacientului printr-o procedură non invazivă. Folosind puterea undelor de șoc, BTL X-WAVE contribuie la eliminarea principalilor factori care provocă  o piele cu un aspect vălurit. Vibrațiile mecanice sporesc circulația periferică și aprovizionarea cu oxigen în zona afectată, ceea ce duce la creșterea cantității de sânge și eliminarea excesului de lichid interstițial. Rezultatul? Undele de șoc elimină celulita, redau fermitatea pielii lăsate și ameliorează aspectul vergeturilor. Cum? Fără durere, fără disconfort, fără anestezie sau timp de recuperare, cu rezultate vizibile aproape imediat.

BTL-6000 Lymphastim sistem de presodrenaj

Dispozitivul BTL-6000 Lymphastim identifică automat aplicatorii și are conectori pentru o schimbare facilă a aplicatorului, ceea ce înseamnă extra confort pentru pacienți. Are de asemenea, sectoare care se suprapun pentru un tratament mai blând, mai omogen și golirea automată a manșoanelor post-tratament. De asemenea are incorporat și un sistem electronic de control al presiunii.

Colon Hydromat

Colon Hydromat de la Hermann este un dispozitiv dedicat hidrocolonterapiei, pe care l-am ales datorită faptului că oferă cea mai mare siguranță în utilizare prin calitatea dovedită și tehnologia moderna utilizata: afișaj cu notificări precise despre starea tratamentului, pre-selecția temperaturii și controlul debitului de apă ce permit setări individualizate, elemente de control ușor de utilizat, ce garantează un tratament de colonhidroterapie confortabil și personalizabil. În plus, acest dispozitiv are integrat un sistem automat de dezinfectare, care elimină orice risc pentru pacienți.

Articole recomandate

25 octombrie 2024

Carbon Peel: trucul de frumusețe pentru o piele impecabilă

Carbon Peel, cunoscut și sub numele de laser Carbon Laser Peel sau carbon peeling facial, este o metodă avansată de…

22 octombrie 2024

HydraFacial Syndeo™ versus alte tipuri de tratamente faciale

Într-o eră în care pielea sănătoasă și radiantă este un obiectiv dorit de toată lumea, alegerea tratamentului facial potrivit devine…

Lasă un comentariu

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarcere la magazin