Metode eficiente pentru redarea elasticității și fermității pielii

Consultă-te cu unul din specialiștii în frumusețe de la Doctor SKiN.

Programeză-te

Pielea, organul care ne protejează de mediul extern, își pierde din elasticitate în timp, devenind mai puțin tonifiată. Cu toate acestea, există numeroase metode prin care poți încetini procesul de pierdere a elasticității pielii și îi poți reda strălucirea și aspectul sănătos.

În continuare, vom explora factorii care contribuie la pierderea elasticității pielii și modalitățile prin care poți preveni acest proces.

Pielea și proprietățile sale

Pielea este un organ esențial pentru sănătatea și integritatea corpului, astfel că îngrijirea adecvată a acesteia este importantă, având în vedere expunerea constantă la diverși factori ce pot influența starea sa de sănătate. De la expunerea la razele UV, la stresul zilnic și la schimbările hormonale, pielea poate suferi modificări care pot duce la inestetisme și chiar probleme de sănătate.

Pielea îndeplinește numeroase roluri pentru organism, printre care:

  • Rolul de protecție – pielea apără organismul de factorii nocivi externi, cum ar fi agenții patogeni sau leziunile.
  • Termoreglarea – pielea contribuie la reglarea temperaturii corpului prin intermediul vaselor de sânge și al glandelor sudoripare.
  • Organ de simț – pielea este acoperită de nervi receptori care transmit către creier informații despre presiune, temperatură și durere, fiind responsabilă pentru simțul tactil.
  • Capacitatea de absorbție – țesutul cutanat poate absorbi anumite substanțe, cum ar fi produsele cosmetice și medicamentele topice.
  • Secreția – glandele sebacee ale pielii secretă sebum, care ajută la protejarea pielii și la prevenirea uscării.
  • Sinteza vitaminei D – sub acțiunea razelor UV, pielea sintetizează vitamina D, esențială pentru absorbția calciului și menținerea sănătății oaselor.

Importanța elasticității și fermității pielii

Elasticitatea pielii se referă la capacitatea acesteia de a se întinde și a reveni la forma inițială fără a se rupe sau a rămâne marcată. Această proprietate este influențată de nivelul de colagen și elastină, două proteine cruciale din structura pielii. Când pielea are suficient colagen și elastină, se recuperează rapid după ce a fost întinsă.

Fermitatea se referă la tonusul și stabilitatea pielii, determinând gradul de netezime și tinerețe al acesteia. Similar cu elasticitatea, fermitatea pielii depinde de concentrația de colagen și elastină. Pe măsură ce îmbătrânim, nivelul acestor proteine scade, ceea ce duce la pierderea fermității și apariția ridurilor, a pliurilor și a pielii lăsate. Din acest motiv, fermitatea pielii este adesea considerată un indicator al tinereții și frumuseții. ⚠️

Prin înțelegerea acestor factori și aplicarea câtorva măsuri de prevenție, vei menține pielea sănătoasă și fermă pentru mai mult timp.

Cauzele pierderii elasticității pielii

Există numeroși factori care pot contribui la pierderea elasticității pielii, printre care:

📌 Înaintarea în vârstă: procesul natural de îmbătrânire duce la scăderea elasticității pielii.
📌 Expunerea la soare în exces sau la ore nepotrivite: radiațiile UV afectează producția de colagen și elastină, mai ales în cazul expunerii prelungite la soare fără protecție adecvată.
📌 Fumatul: acest obicei nesănătos reduce cantitatea de oxigen și nutrienți care ajung la piele, ceea ce duce la pierderea elasticității acesteia. În plus, tenul va avea un aspect tern, asfixic, lipsit de prospețime.
📌 Deshidratarea: pielea devine uscată și lipsită de elasticitate când nu este hidratată corespunzător.
📌 Stresul: un stil de viață stresant va afecta nu doar sănătatea pielii ci și elasticitatea ei.
📌 Alimentația necorespunzătoare – lipsa nutrienților esențiali, precum vitaminele A, C și E, sau minerale precum fierul, poate contribui la pierderea elasticității pielii.
📌Odihna insuficientă – lipsa somnului, cu pierderea nopților, duce la acumularea stresului care se manifestă la nivelul pielii prima oară prin apariția cearcănelor și la încetinirea ritmului de producție a colagenului.
📌Obiceiurile nesănătoase – consumul regulat de alcool și de alimente bogate în sare, zahăr sau grăsimi nesănătoase afectează elasticitatea pielii.

Metode de tratament pentru o piele mereu fermă

Datorită progreselor tehnologice, în prezent există o varietate de proceduri estetice non invazive care ajută la redobândirea fermității și elasticității pielii, adaptate nevoilor individuale:

  • Mezoterapia injectabilă: această procedură oferă efecte rapide și durabile pentru diverse probleme ale pielii, contribuind la restabilirea fermității, stimularea microcirculației și hidratarea țesuturilor.
  • BioRevitalizarea cu Nucleofill: Nucleofill este o nouă linie de geluri biostimulatoare naturale injectabile, pe bază de polinucleotide, cu o vâscozitate ridicată, care are ca efect protejarea și întinerirea pielii. Terapia cu Nucleofill are un puternic efect anti-îmbătrânire, redând elasticitatea și strălucirea pielii.
  • BioNutriLift: BioNutriLift este o un protocol estetic unic de rejuvenare facială, care combină efectul de lifting cu o hidratare profundă și de lungă durată. Utilizând o combinație de tratamente, prin acest concept terapeutic se abordează nu doar pierderea de volum și pielea lăsată, ci se hrănește pielea cu nutrienții de care aceasta are nevoie pentru un aspect mai tânăr, mai proaspăt și mai luminos, indiferent de vârstă.
  • Venus 4D Diamond Polar™ & NuEra Tight: Venus 4D Diamond Polar™ folosește radiofrecvența multipolară, câmpurile electromagnetice și un anumit tip de vacuum pentru a produce căldură sub suprafața pielii. Acest proces ajută la creșterea în mod natural a fibrelor de colagen și elastină din piele, în timp ce grăsimea scade în volum. Când fibrele de colagen din piele sunt expuse la o anumită cantitate de căldură, structura lor se modifică și se contractă, ceea ce are ca efect imediat o piele mai fermă în zona tratată. Câmpurile electromagnetice ajută la oxigenarea și circulația sângelui și asimilarea nutrienților, iar pielea devine mai fină, mai luminoasă, cu un aspect mai tânăr.
  • Morpheus 8: Te bucuri de rezultate mai rapide, vizibile și o recuperare mai ușoară față de orice alt dispozitiv similar și de o întinerire naturală, care nu-ți afectează trăsăturile. Morpheus 8 este un tratament ideal pentru ten neuniform, cu o textură neregulată, liniile, ridurile și cutele profunde, pielea afectată de soare, cicatricile acneice, laxitatea pielii, porii dilatați și vergeturile. Eficient pentru toate tipurile și tonurile de piele.
  • PhilArt: PhilArt de la Croma este un gel elastic care este injectat în dermul profund și reînnoiește straturile pielii într-un timp record. Este o formă intensivă de tratament care stimulează pielea să se regenereze automat, din interior, deoarece este un biostimulator și reface componentele vitale, reducând semnele îmbătrânirii.

Medicul estetician împreună cu echipa specializată în terapii corporale din cadrul Doctor SKiN îți poate recomanda un plan de personalizat, în funcție de vârstă, de starea ta generală de sănătate și de stilul de viață. După o consultație, ti se va estima un număr de ședințe necesare și veți stabili împreună un plan de tratament care să îți respecte bugetul.

Măsuri de prevenire a îmbătrânirii pielii

Există multe metode prin care încetinim procesul de îmbătrânire a pielii și menținem fermitatea și elasticitatea acesteia, iată câteva dintre ele:

  • Protecție împotriva radiațiilor UV: Este esențial să folosești produse cu factor de protecție solară și să eviți expunerea directă la soare în perioadele cu indice UV ridicat.
  • Hidratare adecvată: Consumă multă apă și utilizează produse hidratante pentru a menține un nivel optim de elasticitate a pielii.
  • Alimentație corectă: O dietă bogată în fructe, legume, proteine slabe și grăsimi sănătoase contribuie la menținerea pielii ferme și sănătoase.
  • Rutina corespunzătoare de somn și activitate fizică: Odihna adecvată și exercițiile fizice au un impact major asupra sănătății și aspectului pielii.
  • Evitarea obiceiurilor nesănătoase: Renunțarea la fumat și la consumul de alcool va preveni îmbătrânirea prematură a pielii.
  • Folosirea unor produse de îngrijire a pielii adecvate: Alege produse care conțin ingrediente hidratante și nutrienți esențiali pentru a menține sănătatea pielii.
  • Hidratarea pielii din interior: Pentru a menține elasticitatea pielii, este important să te concentrezi și pe procesele interne ale organismului. Hidratarea pielii din interior implică adoptarea unor obiceiuri sănătoase pe termen lung, în special consumul zilnic de apă în cantități suficiente. Acest lucru ajută la menținerea hidratării pielii și la eliminarea toxinelor prin diureză sau transpirație. De asemenea, un consum adecvat de apă stimulează metabolismul și îmbunătățește tonusul general al organismului.

Prin adoptarea acestor măsuri de prevenție, vei contribui la încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii și te vei bucura de o piele sănătoasă, fermă și tânără.

Dacă dorești să apelezi la proceduri estetice, programează o consultație cu un medic specialist pentru a afla care este cea mai bună abordare estetică, în funcție de severitatea afecțiunii, dorințele tale și starea generală de sănătate. La Doctor SKiN te așteptăm cu o atmosferă prietenoasă, profesionalism desăvârșit și soluții de tratament de ultimă generație!

Articole recomandate

28 noiembrie 2024

Procedura de întinerire a pielii cu ajutorul fillerelor hibride JuveLook si Lenisna. Workshop hands-on cu dr. Daniela Catanas

Pentru că instruirea continuă a medicilor din echipa noastră este esențială pentru siguranța și satisfacția fiecărei persoane care ne calcă…

25 noiembrie 2024

Teosyal® RHA 4 – acidul premium pentru umplerea celor mai dificile riduri

Teosyal® RHA 4, cel mai puternic gel din RHA® Collection, Dynamic Facial Fillers, gamă a renumitului brand Teosyal®, este un…

Lasă un comentariu

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarcere la magazin