Ce este celulita? Cauze, Tipuri, Tratamente pentru celulita

Consultă-te cu unul din specialiștii în frumusețe de la Doctor SKiN.

Programeză-te

Ce este celulita?

Cu toate că nu este o afecțiune propriu-zisă, celulita afectează serios încrederea în sine. Localizată sub piele, celulita reprezintă o acumulare de țesut adipos la nivelul coapselor, șoldurilor și feselor, deși se poate forma și pe abdomen, gambe sau brațe.

Estimările specialiștilor spun că între 80-90% dintre femei se vor confrunta cu celulită la un moment dat, adică cu aspectul tipic și textura denivelată de “coajă de portocală”. Deși poate să apară la pubertate, celulita este mai frecventă odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce femeile îmbătrânesc, pielea devine mai subțire și mai neelastică, astfel încât celulita devine mai evidentă.

De asemenea, femeile cu tenul deschis par că suferă mai des de celulită, deoarece aspectul de “coajă de portocală” este mai evident pe o piele albă sau foarte albă, față de o piele bronzată sau cu un pigment natural mai închis. Și bărbații pot face însă celulită, mai ales cei sedentari și cu probleme de greutate. Cercetătorii consideră totuși că bărbații au o structură ușor diferită a pielii, inclusiv a straturilor inferioare, fapt care nu permite apariția celulitei.

Cum arată celulita?

Chiar dacă nu este o problemă medicală serioasă, celulita poate fi inestetică și deranjantă pentru femei atunci când poartă fuste, pantaloni scurți sau costume de baie. În funcție de gradul de extindere și de calitatea materialelor, celulita se poate vedea și prin anumiți pantaloni, fapt ce reprezintă coșmarul oricărei femei.

În mediul medical, celulita mai este numită și paniculopatie edemato-fibro-sclerotică, lipodistrofie ginoidă sau edematoză adipoasă. Toate persoanele care  se confruntă cu această afecțiune trebuie să înțeleagă că blamata celulită nu este o boală, ci o problemă foarte frecventă în rândul femeilor.

Ce este celulita? Cauze, Tipuri, Tratamente pentru celulita - Doctor SKiN

Deși toată lumea știe cum arată celulita la exterior, foarte puțini știu cum arată în interior. Imaginează-ți o mulțime de baloane pline cu grăsime, prinse între straturile țesutului cu benzi mari cauciucate. Sub straturile superioare ale pielii tale (epiderma și dermul), celulele grase stochează excesul de energie. Benzile creează camere sau mini-buzunare unde celulele de grăsime de dimensiuni normale au spațiu pentru a se mări.

Ulterior, celulele de grăsime se extind, camerele se aglomerează și încep să se umfle, creând minidenivelări în stratul superior a pielii.

Tipuri de celulită

Celulita este celulită, nu-i așa? Dar există diferite tipuri și grade, iar cunoașterea tipului de celulită pe care îl ai te poate ajuta să știi ce anume trebuie să faci pentru   a scăpa de ea.

Celulita adipoasă se instalează de obicei pe coapse și pe fese și conferă un aspect neuniform al pielii. Pentru a scăpa de celulita adipoasă trebuie mai întâi să abordezi o altă problemă, și anume grăsimea localizată. De asemenea, celulita adiposă poate fi  un semn de lipsă a unei alimentații hrănitoare.

Celulita apoasă este mai moale și este cauzată de retenția de lichide, problemă care se poate elimina prin exerciții fizice ușoare și evitarea alimentelor sărate. Acest tip de celulită afectează femeile slabe, cele cu dezechilibre hormonale și cele cu o circulație sangvină sau limfatică proastă.

Celulita fibroasă este dură, compactă și se instalează adânc în celulele grase; este cel mai greu de tratat și răspunde bine la tratamente precum mezoterapia.

Indiferent de tip, în funcție de gradul său, celulita poate fi clasată în patru categorii:

Gradul 0 – Chiar și atunci când pielea este ciupită, nu există celulită vizibilă.

Gradul 1 – Când pielea este ciupită, poți vedea cu ochiul liber cum apare un efect de coajă de portocală. Cu toate acestea, atunci când stai jos sau întinsă, aceasta este invizibilă.

Gradul 2 – Celulita este vizibilă când stai, dar dispare atunci când te întinzi.

Gradul 3 – Celulita este vizibilă în permanență.

Care sunt cauzele care favorizează apariția celulitei?

Cauzele apariției celulitei nu se cunosc cu exactitate, însă cercetătorii spun că aceasta are legătură cu modificările hormonale. Estrogenul, insulina, norepinefrina, hormonii tiroidieni și prolactina fac parte din procesul care favorizează apariția celulitei. Pe măsură ce nivelul de estrogenul scade, în cazul femeilor care se apropie de menopauză, fluxul de sânge către țesutul conjunctiv de sub piele se diminuează.

Circulația proastă înseamnă o zonă mai puțin oxigenată, rezultatul fiind o producție mai mică de colagen. De asemenea, un alt fenomen asociat cu scăderea estrogenului este faptul că în general, celulele grase se măresc ce dimensiune.

Printre alte cauze ale apariției celulitei se mai numără și factorul genetic, creșterea în greutate, dar chiar și scăderea în greutate, o alimentație săracă în nutrienți, un stil de viață sedentar sau fumatul.

Din păcate, chiar și femeile care adoptă un stil de viață sănătos și au un program de mișcare constant se confruntă cu celulita. Cu toate acestea, o viață activă și sănătoasă te poate ajuta să reduci la minim aspectul celulitei.

În cazul persoanelor supraponderale, pierderea în greutate poate influența direct ameliorarea situației, însă nu este un fapt sigur că vei scăpa de celulită. De exemplu, dacă în cazul unora slăbirea funcționează perfect, în cazul altora procesul de slăbire nu face decât să accentueze celulita.

Cum poți scăpa de celulită?

Există foarte puține femei care nu au încercat de-a lungul timpului o mulțime de tratamente pentru celulită, precum masaje sau diferite creme sau remedii naturiste anticelulită.

După cum s-au convins singure, adevărul este că nu există un tratament care să elimine definitiv celulita sau care să funcționeze la fel pentru toată lumea. Greșeala pe care o face majoritatea este că abandonează lupta înainte de începe să se vadă de fapt, rezultatele sau că se apelează doar la o metodă ineficientă sau neadecvată pentru tipul de celulită cu care se confruntă.

Rezultatele sunt întotdeauna cumulative, adică este nevoie de timp și de mai multe ședințe pentru a se remarca efectele tratamentului și este nevoie de un plan de tratament personalizat, care să se potrivească constituției, vârstei și pielii tale.

De exemplu, drenajul limfatic este excelent în cazul în care ai tendința de a reține apa și poate să dea niște rezultate uimitoare, însă nu are același efect în cazul în care suferi de celulită fibroasă.

Radiofrecvența medicală Venus Legacy 2.0 poate fi soluția atunci când te confrunți cu grăsime localizată, cu piele fără fermitate și cu celulită instalată de multă vreme în diferite zone pe corp.

Cel mai eficiente tratamente anticelulitice sunt mezoterapia și tratamentul cu unde de șoc X-wave, care utilizează unde acustice ce produc vibrații la nivelul țesuturilor pielii, la o adâncime de 2,5 – 3 cm. Chiar și după primele ședințe, pielea devine mai netedă, mai întinsă, iar celulita este vizibil diminuată.

Cocktailul special folosit în mezoterapia pentru combaterea celulitei și ameliorarea vergeturilor dizolvă grăsimea, îmbunătățește oxigenarea țesuturilor și circulația la nivel local și impulsionează producția de colagen, pentru o piele întinsă, netedă, compactă.

Suferi din cauza celulitei și te simți neputincioasă? Vino la Doctor SKiN pentru o evaluare gratuită și un plan de tratament personalizat care să te ajute realmente să obții rezultatele la care visezi și să uiți de celulită!

Articole recomandate

27 martie 2024

Știi pe mâinile cui îți lași frumusețea?

Frumusețea este subiectivă, dar chiar dacă nu este măsurabilă, are niște standarde care sunt asociate cu tinerețea, prospețimea, simetria și…

11 martie 2024

TOP tratamente de slăbire, care te scapă de grăsimea de pe fiecare zonă a corpului

Te-ai săturat să admiri pozele Before and After de pe Instagram cu transformări uimitoare? În afară de diete, sport și…

Lasă un comentariu

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarcere la magazin