PlasmAge® – Blefaroplastie și tratament pentru imperfecțiunile pielii fără bisturiu
Categorii
Tratament xantelasme, lentigo, veruci, papiloame
* Procedura nu se face în sezonul cald.
62 lei – 1.545 lei
discounturile, promoțiile nu se cumulează
Rezervă în deplină liniște sufletească! Procedurile noastre sunt modificabile și rambursabile, indiferent de pachetul ales. **rambursabile sub forma unui voucher, valabil 1 an de la data emiterii.
Aceasta este o procedură medicală și este nevoie de consultul medicului specialist din cadrul echipei Doctor SKiN.
Consultul la medicul estetician este gratuit în limita a 15 minute.
Achiziționarea procedurii nu reprezintă o dovadă a angajamentului medicului că vă va face procedura.
În funcție de mai mulți factori [printre care vârsta, starea Dvs. de sănătate, așteptările pe care le aveți de la tratament], în urma consultului, medicul poate considera că nu sunteți compatibilă cu procedura achiziționată sau nu veți avea rezultatele dorite.
Caz în care vă va face recomandări bazate pe experiența și cazuistica similară avută iar, dacă recomandările nu răspund așteptărilor Dvs., vă vom restitui suma achitată.
PlasmAge® – Blefaroplastie și tratament pentru imperfecțiunile pielii fără bisturiu
* Acesta este un echipament original, cu contract de service gold, revizii periodice cu înlocuire piese de schimb originale.
Poți descărca aici certificatul de conformitate de la distribuitorul oficial.
Poți întreba când a fost făcută ultima revizie a echipamentului și dacă funcționează la parametrii optimi la office@medicalestetic.ro.
De ce să alegi tratamentul PlasmAge® ?
singurul tratament fără chirurgie, cu efect de blefaroplastie
corectează ptoza pleoapelor căzute (lifting pleoape)
redă aspectul întinerit al ochilor
îndepărtează xantelasmele periorbitale, fibroamele, condiloame, papiloame cutanate, veruci vulgare, negi,lentigo (solare și senile), angioame, cheloide, tumori cutanate, leziuni benigne, mici excrescențe de pe piele
tratament pentru riduri și acnee, pete pigmentare
estompează orice tip de cicatrici (inclusiv, hipertrofice) și vergeturi
excelent pentru ridurile verticale din jurul buzelor (barcode)
corectează diferitele imperfecțiuni ale tenului
îndepărtează punctele milia (de grăsime) din jurul ochilor
sigurul dispozitiv medical care folosește tehnologia patentată de Plasmă Fracționată®
metodă de mare precizie, non-invazivă, care nu lasă cicatrici
tratamente fără durere, rezultate imediate
stimulează procesul de regenerare a țesuturilor pielii
eficient pe toate tipurile de piele
efect de lifting facial, anti-ageing și biorevitalizare.
PlasmAge® este cel mai performant dispozitiv medical pentru microchirurgie non-invazivă, care folosește energia plasmei, cu rezultate spectaculoase: obține un efect de blefaroplastie, elimină diferitele imperfecțiuni ale pielii precum xantelasme, negi, veruci, papiloame, lentigo, cicatrici, acnee, riduri sau fibroame cutanate, într-un interval scurt de timp, fără a fi nevoie de timp de recuperare.
Acest dispozitiv unic folosește tehnologia brevetată de plasmă fracționată pentru sublimarea țesuturilor, fiind o alternativă excelentă pentru o serie de afecțiuni estetice și dermatologice care înainte erau tratate exclusiv cu bisturiul, doar de către medicul chirurg.
Plasma acționează numai pe zona tratată, căldura nu se transferă în jurul zonei tratate, pielea din jur rămâne intactă, par pentru că nu ajunge în straturile profunde ale dermei, nu afectează țesuturile înconjurătoare.
Rezultatele sunt vizibile imediat, tratamentul nu doare, nu comportă sângerare, recuperarea este rapidă iar efectele secundare asociate unei intervenții chirurgicale nu există.
Cum funcționează tratamentul cu PlasmAge® ?
PlasmAge® se bazează pe tehnologia plasmei fracționate, plasma fiind a patra stare a materiei după cea solidă, lichidă și gazoasă, se formează prin ionizarea gazelor atmosferice care creează un mic arc electric.
Aceste arcuri electrice creează o serie de puncte mici pe piele care declanșează un răspuns imediat: țesutul se tonifică, se ridică, se modelează și se regenerează.
Dispozitivul patentat de blefaroplasmă acționează asupra țesuturilor biologice ale pielii cu impulsuri controlate, fără a intra în contact direct cu pielea. Întregul proces are un efect biorevitalizant semnificativ asupra zonei tratate.
Rezultatul tratamentelor cu PlasmAge® este o piele cu un aspect mai tânăr, care se ridică și “se strânge” și care radiază de frumusețe!
PlasmAge® este folosit atât în dermatologie cât și în medicina estetică, pentru o gamă largă de intervenții estetice, pe orice tip de piele, permițând o precizie milimetrică în ceea ce privește zona tratată.
Mai exact, acest dispozitiv este capabil să genereze plasmă printr-o descărcare electrică ce pornește din vârful aplicatorului, atunci când este apropiat suficient de piele (1 – 2 mm distanță), fără ca vârful dispozitivului să o atingă.
În urma generării fascicolului de plasmă prin intermediul micro-vârfului, se produce sublimarea, adică retracția, liftingul imediat al țesuturilor: pielea căzută “se strânge” imediat iar pungile de sub ochi sunt astfel reduse. În urma acestui proces, denumit sublimare plasmatică, pe zona tratată apar mici puncte. Acestea se vor acoperi cu o crustă punctiformă care va dispărea singură în 4 – 7 zile.
Tratament non-ablativ revoluționar, care nu necesită incizii sau anestezice injectabile, PlasmAge® a devenit popular în întreaga lume datorită blefaroplastiei nechirurgicale pe care o realizează, fiind singurul dispozitiv care reușește să elimine pielea în exces de pe zona pleoapei superioare și a pleoapei inferioare – Blefaroplasma® cu recuperare rapidă și vindecare completă.
PlasmAge® Vs. alte dispozitive cu plasmă
PlasmAge® folosește plasmă fracționată brevetată pentru a trata în siguranță zone delicate, cum ar fi pleoapele căzute și alte zone unde laserul și alte dispozitive radio-chirurgicale nu pot fi utilizate.
Dispozitivul dispune de un ecran tactil, cu o interfață ușor de utilizat și 10 programe de lucru sigure datorita posibilității de a calibra energia în funcție de zona de tratament.
Tratamentul oferit de PlasmAge este mult mai puțin agresiv decât alte dispozitive generatoare de plasma și permite selectarea cu mare acuratețe a protocoalelor de tratament prestabilite, cu 30 de modulații de energie: modul continuu, modul fracționat, 4 niveluri de fracționare, 6 scale de intensitate, 6 niveluri diferite de putere și 6 niveluri diferite de frecvență.
Datorită acestei selecții largi, medicul poate adapta energia la protocolul de tratament, asigurând în același timp un nivel ridicat de siguranță dar și confortul pacientului.
După PlasmAge vindecarea este completă; după alte dispozitive de plasmă, care comportă ablație, pielea rămâne mult timp umflată și iritată.
Astfel, PlasmAge® este singura alternativă non-invazivă a blefaroplastiei chirurgicale.
În afară de Blefaroplasmă®, PlasmAge® reduce efectele vizibile ale trecerii timpului, îmbunătățind calitatea și aspectul pielii prin:
reducerea stratului cornos
deschiderea glandelor sebacee, îmbunătățind bariera cutanată
normalizarea membranei lipoproteice
stimularea și creșterea rapidă a celulelor noi
uniformizarea aspectului pielii, deoarece reduce petele și decolorările epidermice
contracții capilare, îmbunătățirea culorii pielii și scăderea eritemului
hrănirea pielii prin încorporarea ingredientelor active.
În comparație cu intervențiile chirurgicale clasice, PlasmAge® produce rezultate rapide cu un timp de recuperare mai scurt, fiind, de asemenea, mai puțin agresiv, dar mai puternic și mai precis față alte dispozitive pe bază de plasmă.
Cui se adresează tratamentul cu PlasmAge® ?
Tratamentul cu PlasmAge® se adresează atât femeilor cât și bărbaților care doresc să-și îmbunătățească aspectul pielii, eliminând micile imperfecțiuni, fără a afecta însă negativ țesuturile înconjurătoare ale zonei tratate. Proprietățile deosebite ale PlasmAge® garantează o piele rejuvenată, cu aspect vizibil îmbunătățit, fără vânătăi sau cicatrici.
Pe ce zone ale corpului acționează PlasmAge® ?
PlasmAge® acționează rapid și eficient asupra următoarelor zone:
elimină surplusul de piele de la nivelul pleoapei superioare și pleoapei inferioare – intervenție cunoscută ca blefaroplastie (corecția pleoapelor)
reduce aspectul ridurilor de expresie și a pliurilor pielii cauzate de îmbătrânire – în zona ochilor, gurii, gâtului, decolteului, brațelor, încrețiturile pielii de lângă urechi și dosul palmelor.
regenerează și reface țesuturile naturale ale pielii afectate de cicatrici acneice, cicatrici postoperatorii și vergeturi
tratează xantelasma și fibromul cutanat care pot apărea în zone precum pleoapele, în jurul ochilor, părțile laterale ale gâtului, axila, zona inghinală și partea superioară a toracelui.
elimină negii și alunițele din orice zonă a corpului.
elimină petele lentigo și alte pete pigmentare ale pielii.
eficient inclusiv în îndepărtarea tatuajelor sau a semnelor din naștere.
Ce simți în timpul unei ședințe de tratament cu PlasmAge®?
Tratamentul cu PlasmAge® se realizează sub anestezie locală, așadar este o procedură relativ nedureroasă. Datorită cremei anestezice cu lidocaină aplicată pe zona de tratament, nu vei simți niciun fel de durere, ci vei putea sta relaxat pe întreaga durată a tratamentului. Singura senzație pe care ai putea să o simți este un ușor disconfort cauzat de căldura emisă de dispozitiv.
Dispozitivul generează plasmă printr-o descărcare electrică, care începe când vârful aplicatorului se apropie suficient de piele, dar niciodată nu-l atinge și astfel creează microleziuni punctiforme multiple, cu adâncimea de un milimetru, pe suprafața pielii.
Acestea sunt vizibile imediat după procedură.
Peste aceste puncte se vor forma cruste care cad între 4 – 10 zile după procedură. După ce crustele au căzut, pot să mai rămână mici urme roșii care vor dispărea complet în următoarele 2 luni, dar care pot fi acoperite ușor cu machiaj.
La Doctor SKiN monitorizăm în permanență nivelul de confort al pacienților noștri pe parcursul fiecărei proceduri, așadar tratamentul este adaptat în funcție de sensibilitatea fiecărui pacient în parte.
Cât durează o ședință cu PlasmAge® și de câte am nevoie?
În funcție de dimensiunea zonei care necesită tratament dar și de severitatea cazului, o ședință de tratament cu plasmă fracționată poate dura între 20 și 60 de minute.
Orientativ, tratamentul cu PlasmAge durează:
10 minute pentru înlăturarea leziunilor benigne
15 minute pentru înlăturarea punctelor de grăsime din jurul ochilor
40 – 60 minute pentru blefaroplastia nechirurgicală.
Foarte important de reținut este că, din cauza riscului major de a dezvolta pete, poate fi realizat doar în sezonul rece.
În majoritatea cazurilor, un singur tratament este suficient pentru a obține rezultate vizibil satisfăcătoare, dar cu aspect natural.
Însă, în cazul pielii sensibile sau a excesului cutanat major, ar putea fi necesare 2 – 3 tratamente suplimentare pentru a obține rezultate maxime.
La Doctor SKiN efectuăm o evaluare completă a pacientului înainte de orice procedură pentru a putea elabora împreună o schemă de tratament adaptată nevoilor sale specifice.
În cât timp văd rezultatele după tratamentul cu plasmă?
Primele schimbări sunt vizibile chiar după prima ședință, dar procesul de sinteză și de remodelare a fibrelor de colagen ca urmare a unei injuriei microscopice are loc în decursul următoarelor săptămâni iar rezultate impresionante vor fi vizibile la 6 – 8 săptămâni de la intervenție, când pielea din zona tratată va fi reînnoită complet.
Pielea din jurul ochilor nu va mai forma pungi, nu se va mai aduna în pliuri iar aspectul de chip obosit, trist, îmbătrânit va dispărea.
În funcție de starea pielii (piele sensibilă, exces cutanat major), de organismul și de stilul de viață al fiecărui pacient, protocolul de tratament prevede până la 3 ședințe la distanță de 6 săptămâni.
Trebuie ținut cont că fumatul, consumul de alcool și expunerea prelungită la soare scurtează remanența rezultatelor obținute în urma tratamentului cu PlasmAge.
Deși rezultatele sunt permanente, nu au cum să oprească îmbătrânirea naturală; astfel, pentru a întreține efectul cât mai mult timp este recomandată repetarea o dată pe an.
În ce constă recuperarea după tratamentul cu PlasmAge®?
Vindecarea completă durează până la 14 zile iar efectele secundare minore se remit complet.
După procedură, timp de 3 zile medicul îți va prescrie să aplici o cremă cu cortizon, pentru că este posibil să simți o senzație ca de arsură, care va dispărea în câteva ore. Dacă persistă, consultă medicul pentru a-ți recomanda un antiinflamator de tip ibuprofen.
Deși poți experimenta o ușoară umflare și înroșire sau chiar învinețire a zonei, care se vor ameliora rapid după primele câteva zile, PlasmAge nu necesită recuperare la domiciliu, crustele punctiforme de culoare maro vor dispărea de la sine în 4 – 10 zile iar pielea se va recupera complet.
Dacă este înlăturată manual, vor apărea cicatrici.
Zona tratată poate fi sensibilă timp de 1 – 4 zile după procedură și o ușoară sensibilitate intermitentă ar putea continua până la 4 săptămâni.
Edemul (umflarea) zonei tratate este frecvent imediat după procedură și acest lucru se poate agrava până în ziua a 5a post tratament.
Edemul va dispărea de la sine, dar este posibil ca, din cauza schimbărilor hormonale, mai ales în cazul pacientelor femei, să mai apară mici umflături ușoare timp de până la 2 luni.
După intervenția cu PlasmAge, este deosebit de important să ai grijă de zona tratată:
Pielea trebuie menținută cât mai uscată posibil, astfel încât zona să se vindece mai repede.
După 24 ore de la procedură poți ascunde cu machiaj crustele maronii
Expunerea la soare trebuie evitată timp de 10 – 12 săptămâni.
Pentru a evita apariția unor efecte adverse precum cicatrici sau pete, este obligatorie folosirea de protecție solară UV cu factor SPF50+ timp de 6 – 8 săptămâni, pe zona tratată.
Ochii trebuie protejați de lumina puternică și de vânt prin purtarea ochelarilor de soare.
Care sunt contraindicațiile tratamentului cu PlasmAge® ?
Nu pot beneficia de tratamentul cu plasmă fracționată:
pacienții cu probleme cardiovasculare, diabet și alte boli cronice
purtătorii de implanturi metalice în apropierea zonei de tratament
femeile însărcinate sau care alăptează
pacienții care urmează un tratament cu anticoagulante
pacienții care au boli cu risc vital sau afecțiuni care interferează cu procesul de vindecare
pacienții care se expun excesiv la soare, fără să folosească creme cu factor de protecție
pacienții cu piele închisă la culoare și cu tendință de hiperpigmentare
persoane cu așteptări nerealiste.
Din cauza sensibilității specifice, nu este recomandat să faceți procedura in perioada menstruală.
PlasmAge® poate interfera cu anumite tratamente dermatologice sau estetice efectuate în zona tratată, precum tratamentul cu laser, ultrasunete, injecțiile cu toxină botulinică, peeling sau alte proceduri minim-invazive. De aceea, discută cu medicul în timpul evaluării pielii tale despre tratamentele la care ai apelat în ultima perioadă.
Este tratamentul cu PlasmAge® sigur?
PlasmAge® este un instrument 100% sigur datorită naturii sale non-invazive. De asemenea, este un dispozitiv medical din clasa IIb, care respectă cerințele Directivei 93/42/CEE și amendamentele ulterioare.
Deoarece nu atinge direct pielea, riscul de complicații este redus semnificativ.
La Doctor SKiN toate tratamentele PlasmAge® sunt efectuate de către medici specialiști, deci ești întotdeauna pe mâini bune când vii în clinica noastră!
Mai mult decât atât, vei primi toate informațiile de care ai nevoie pentru a ști exact la ce să te aștepți în timpul și după oricare dintre tratamentele faciale și corporale pe care urmează să le efectuezi!
Beneficiază de rezultate reale și nu doar de promisiuni!
Programează-te la o evaluare gratuită a tenului tău la 031 005.10.15 sau pe mail la contact@doctorskin.ro!
*Consultația la medicul dermatolog este gratuită, dacă în aceeași zi se face și procedură
De ce ai alege Doctor SKiN?
- echipă medicală de excepție, care beneficiază de formare și training continuu susținut de specialiști de renume mondial
- echipamente originale, de tip linie de 🔝 sau premium
- contracte de service premium, cu mentenanță la standardele prevăzute de producător
- consumabile de calitate, accesorii acreditate
- investim constant astfel încât la noi să beneficiezi de cel mai recent model de echipament apărut în lume
- suntem obsedați de rezultate și ne străduim permanent să le optimizăm
- personal instruit constant cu cele mai noi protocoale de lucru
- atmosferă caldă & atitudine prietenoasă
- cabinete moderne, reamenajate cu cele mai confortabile paturi de tratament
- protocoale de tratament, special concepute pentru siguranța ta
- igiena & protocoalele de siguranță fac parte din ADN-ul nostru
- nu facem rabat la calitatea consumabilelor
- folosim exclusiv fillere originale, de calitate, Premium, corect păstrate
- echipa noastră de medici este disponibilă pentru întrebări și suport în orice probleme, înainte & după tratament, 7 zile din 7.
Rezultatele pot varia, în funcție de caracteristicile individuale și de stilul de viață al fiecărui pacient sau paciente în parte.
Pentru orice întrebare, nelămurire sau problemă, nu ezita să ne contactezi la numărul 0729 740.704 sau scrie-ne pe contact@doctorskin.ro.
Suntem aici 24 ore/7 zile să îți răspundem la orice întrebare ai avea să ne adresezi.
Produse similare
- - 49%
Tratament laser leziuni vasculare, cuperoză, rozacee, onicomicoză
Vino să testezi în premieră în România platforma de laser medical de ultimă generație, cu…206 lei – 1.545 leiVezi produsul- 25%Morpheus 8
Te bucuri de rezultate mai rapide, mai vizibile și o recuperare mai ușoară față de…927 lei – 7.725 leiVezi produsul- 30%BioRePeel®, peeling chimic special de vară
BioRePeel® conține 14 ingrediente active care lucrează sinergic pentru exfolierea și refacerea pielii din interior…361 lei – 1.236 leiVezi produsulMelaspeel J și J2
Peelingul Jessner este printre cele mai bune tratamente împotriva acneei și a urmelor lăsate de…361 leiVezi produsulEchipa Doctor SKiN
Dr. Rareș Giurgiu
Medic specialist chirurgie plastică- Baneasa
- Drumul Taberei
- Corbeanca
Citeste mai mult
Newsletter
Abonează-te la noutățile Doctor SKiN și primești un voucher în valoare de 10% reducere din primul abonament (*voucher cu proceduri din clinică) vezi detalii* fără injectări sau dermatologie** discounturile nu se cumulează×Când faci programarea, trebuie doar să anunți pe colega noastră că te-ai
abonat la newsletter iar ea va verifica înregistrarea și va opera
direct discountul în contul tău de client.Cum se calculează discountul?
Dacă vrei să faci la noi un tratament,
iar acel tratament costă 500 lei, când vei plăti la casă,
atenționezi pe colega care face încasarea că te-ai abonat la newsletter,
iar ea va scădea 10% din acel prim tratament la noi în clinică,
adică 500 lei – 50 lei = vei plăti 450 lei.Dacă vrei să îți iei la noi un abonament cu mai multe proceduri,
iar acel abonament costă 5.000 lei,
atenționezi pe colega care face încasarea că te-ai abonat la newsletter,
vei plăti 5.000 lei,
iar colega din front desk va înregistra în contul tău de client 10% din
valoarea acelui abonament la noi în clinică,
adică 500 lei, pe care îi poți folosi la orice procedura viitoare dorești din
cele de pe site-ul skinmedspa.ro (fără injectări & dermatologie).Data de naștere este utilizată doar pentru oferirea de cadouri personalizate.
Luna se introduce în cifre.PlasmAge® – Blefaroplastie și tratament pentru imperfecțiunile pielii fără bisturiu62 lei – 1.545 leiGestionați consimțământulFolosim Cookie ce permit stocarea de informatii si/sau obtinerea accesului la informatia stocata in dispozitivul dvs. pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. De asemenea, transmitem datele personale colectate, despre modul in care utilizati website-ul nostru, catre parteneri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice). Beneficiati de urmatoarele drepturi in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal, in conditiile stabilite de lege: acces la date, rectificarea, stergerea sau portabilitatea datelor, restrictionarea prelucrarii, dreptul de a va opune prelucrarii, dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automate, inclusiv crearea de profiluri, care produc efecte juridice sau care va afecteaza in mod similar intr-o masura semnificativa. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. De asemenea, aveti dreptul de a depune plangere la ANSPDCP.
Functionalitate Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scopul legitim de stocare a preferințelor care nu sunt solicitate de abonat sau utilizator.Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice.Publicitate
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.