Între un ten hidratat și unul cu adevărat întinerit există o diferență subtilă, dar esențială. Jalupro și Profhilo sunt două skin boosters moderne care au schimbat standardele în rejuvenarea facială. Ambele promit să redea pielii elasticitatea și luminozitatea pierdute odată cu vârsta, însă au mecanisme diferite, rezultate diferite și se adresează unor nevoi diferite.
În acest articol afli tot ce tai nevoie pentru a face alegerea potrivită: cum funcționează fiecare, pentru cine sunt recomandate și la ce rezultate te poți aștepta în mod realist, onest și transparent, exact așa cum te-ai obișnuit la Doctor SKiN.
Ce sunt Skin Boosterele și de ce sunt esențiale în rejuvenarea facială?
Skin boosters sunt tratamente estetice injectabile menite să îmbunătățească calitatea pielii prin hidratare profundă și stimularea regenerării naturale. Spre deosebire de fillerele dermice, care adaugă volum și corectează trăsăturile, skin boosters acționează subtil, redând pielii elasticitatea, luminozitatea și un aspect întinerit.
Bazate pe principiul biorevitalizării, aceste tratamente conțin în principal acid hialuronic, recunoscut pentru capacitatea de a reține apa și de a stimula producția de colagen și elastină. Astfel, pielea devine mai fermă, mai hidratată și vizibil revitalizată.
Printre cele mai eficiente skin boosters se numără Jalupro și Profhilo, apreciate pentru rezultatele naturale și adaptabilitatea la diverse nevoi estetice.
Cum acționează skin boosterele la nivel celular
Skin boosters stimulează procesele naturale de regenerare prin mai multe mecanisme:
Hidratarea profundă se realizează prin aportul direct de acid hialuronic cu greutate moleculară variată, care atrage și reține apa în țesuturile dermice. Acest proces combate deshidratarea cronică a pielii și îmbunătățește aspectul general al tegumentului.
Stimularea producției de colagen este declanșată prin prezența aminoacizilor, peptidelor și a altor substanțe bioactive care activează fibroblastele, celulele responsabile de sinteza colagenului. Colagenul nou format îmbunătățește fermitatea și elasticitatea pielii.
Îmbunătățirea microcirculației are loc prin efectul vasodilatator al unor componente active, ceea ce facilitează aportul de nutrienți și oxigen la nivelul celulelor dermice și accelerează eliminarea toxinelor și deșeurilor metabolice.
Protecția antioxidantă este asigurată prin neutralizarea radicalilor liberi, principalii responsabili de stresul oxidativ care accelerează procesele de îmbătrânire cutanată.
Ce este Jalupro Super Hydro?
Jalupro este un skin booster inovator care combină acid hialuronic, aminoacizi (glicină, L-prolină, L-leucină, L-lizină) și peptide pentru o rejuvenare profundă a pielii. Această formulă stimulează sinteza de colagen și elastină, hidratează intens și accelerează regenerarea celulară.
Cum acționează?
După injectare, Jalupro Super Hydro hidratează profund pielea, activează fibroblastele și susține sinteza colagenului, contribuind la o piele mai fermă, netedă și luminoasă. Peptidele stimulează procesele de reînnoire celulară, cu efecte vizibile și de durată.
Variante disponibile:
- Jalupro Classic – potrivit pentru majoritatea pacienților.
- Jalupro HMW – cu acid hialuronic de greutate moleculară mare, ideal pentru pielea deshidratată.
- Jalupro Super Hydro – aport de Acid Hialuronic cu dublă greutate moleculară, aminoacizi esențiali, peptide biomimetice și antioxidanți, formulă concepută pentru a susține hidratarea profundă a pielii, elasticitatea și procesele de regenerare cutanată.
Zone de aplicare:
Jalupro este eficient pe față, în special în zonele cu linii fine (ochi, în jurul gurii, frunte), dar și pe gât, decolteu, mâini, brațe, abdomen sau coapse. Îmbunătățește textura, elasticitatea și tonusul pielii, fiind util inclusiv în tratarea cicatricilor sau a pielii afectate de sarcină sau variații de greutate.
Ce este Profhilo?
Profhilo este primul skin booster ce folosește tehnologia brevetată NAHYCO, dezvoltată de compania italiană IBSA. Aceasta permite combinarea a două tipuri de acid hialuronic pur – 32 mg cu greutate moleculară mare (HMW) și 32 mg cu greutate moleculară mică (LMW) – într-un singur produs, fără aditivi sau reticulare.
HMW oferă efect de lifting și susținere în straturile superficiale ale pielii, în timp ce LMW pătrunde în profunzime, stimulând producția naturală de colagen, elastină și acid hialuronic. Datorită consistenței fluide, Profhilo se difuzează uniform și natural, fără a crea noduli sau denivelări.
Cum acționează?
Profhilo funcționează printr-un proces de bio-remodelare, stimulând regenerarea profundă a pielii, dincolo de simpla hidratare. HMW hidratează intens și creează o structură de susținere, iar LMW activează fibroblastele, îmbunătățind elasticitatea, fermitatea și textura pielii.
Tratamentul activează producția a patru tipuri de colagen (I, II, III, IV), îmbunătățește microcirculația și susține procesele naturale de regenerare pentru rezultate care evoluează în timp.
Variante disponibile:
- Profhilo clasic – skin booster original, ideal pentru hidratare profundă și îmbunătățirea elasticității pielii, potrivit pentru semnele timpurii și moderate de îmbătrânire, administrare în 5 puncte standard pe fiecare parte a feței (tehnica BAP – Bio Aesthetic Points).
- Profhilo Structura – versiune avansată pentru lifting natural, concentrație mai mare de acid hialuronic, adaptată pielii mature și laxității ușoare-moderat, rezultate vizibile în fermitate și contur facial, ideale pentru 40+ și 50+.
Zone de aplicare:
Profhilo este ideal pentru pielea care își pierde fermitatea și volumul, fiind eficient în tratamentul semnelor timpurii și moderate de îmbătrânire. Zonele cele mai des tratate:
- Fața (obraji, zona mediană, pliuri nazolabiale)
- Gâtul și decolteul (pentru piele subțire, deshidratată sau cu linii vizibile)
- Mâinile (pentru textură îmbunătățită și aspect întinerit).
Poate fi folosit ca tratament de sine stătător sau pentru întreținerea rezultatelor obținute prin alte proceduri estetice.
Jalupro vs Profhilo: diferențe esențiale
Compoziție
- Jalupro conține acid hialuronic combinat cu aminoacizi (glicină, L-prolină, L-leucină, L-lizină) și peptide, oferind o biorevitalizare complexă. Concentrația de acid hialuronic este variabilă,, iar prezența aditivilor activi permite o acțiune țintită și multiplă. În funcție de formulă, Jalupro poate include și diferite grade de cross-linking.
- Profhilo, în schimb, mizează pe puritate maximă, fiind compus doar din acid hialuronic hibrid, obținut prin tehnologia NAHYCO. Are o concentrație fixă de 64 mg/2 ml (32 mg cu greutate moleculară mare și 32 mg cu greutate moleculară mică), fără aditivi sau peptide. Este complet nereticulat și oferă o formulă extrem de stabilă și curată, ideală pentru remodelare cutanată.
Mod de acțiune
- Jalupro acționează prin biorevitalizare activă: ingredientele multiple stimulează simultan regenerarea pielii. Acidul hialuronic oferă hidratare, în timp ce aminoacizii și peptidele stimulează direct sinteza de colagen și activitatea fibroblastelor.
- Profhilo funcționează prin bio-remodelare, adică prin restructurarea profundă a dermului doar cu ajutorul acidului hialuronic pur. Acesta stimulează producția naturală de colagen și elastină, oferind rezultate durabile printr-un proces mai lent, dar mai profund.
Indicații
- Jalupro este ideal pentru tratarea țintită a semnelor vizibile de îmbătrânire: riduri fine, cicatrici, pori dilatați, piele ternă sau cu textură neuniformă. Este recomandat pacienților care doresc rezultate vizibile rapid și corectarea unor zone specifice.
- Profhilo este potrivit pentru îmbunătățirea generală a calității pielii și prevenirea îmbătrânirii. Se adresează pacienților cu semne incipiente de îmbătrânire, care urmăresc hidratare profundă, elasticitate crescută și un aspect natural, fără a trata neapărat o problemă punctuală.
Zone de aplicare
- Jalupro este extrem de versatil și poate fi utilizat în multiple zone ale corpului, inclusiv pe față, gât, decolteu, mâini sau în tratamentul vergeturilor și cicatricilor.
- Profhilo excelează în zonele faciale și ale gâtului, acolo unde capacitatea sa de remodelare profundă poate fi valorificată eficient pentru a reda pielii un aspect neted, uniform și revitalizat.
Rezultate și durată
- Jalupro: oferă rezultate vizibile după 2-3 săptămâni, cu efecte optime la 2-3 luni. Rezultatele sunt cumulative și se mențin 6-9 luni.
- Profhilo: rezultatele apar treptat în 4-6 săptămâni, continuă să se îmbunătățească până la 3 luni și durează 6-12 luni.
Frecvența ședințelor de tratament
- Jalupro: protocol de 4 ședințe la 4 săptămâni, cu întreținere la 6 luni.
- Profhilo: protocol de 3 ședințe la 4 săptămâni, cu întreținere la 6-9 luni.
Siguranță și reacții adverse
- Jalupro: foarte bine tolerat, cu reacții locale minore (roșeață, umflare). Alergiile sunt rare datorită ingredientelor naturale.
- Profhilo: profil de siguranță excelent, reacții locale minime și risc redus de noduli datorită lipsei aditivilor.
Costuri și eficiență
- Jalupro: cost variabil, dar eficient pentru tratamente personalizate și rezultate progresive.
- Profhilo: cost pe ședință mai mare, dar necesită mai puține ședințe, oferind eficiență și accesibilitate pe termen lung.
Avantajele distincte ale fiecărui tratament
Beneficii Jalupro
Stimulare activă a colagenului. Aminoacizii din compoziție stimulează direct fibroblastele pentru producția optimă de colagen și elastină.
Hidratare intensă superioară. Concentrația mare de acid hialuronic oferă o hidratare mai profundă decât majoritatea skin boosters.
Versatilitate excepțională. Poate fi aplicat cu succes pe aproape toate zonele corpului care prezintă semne de îmbătrânire.
Rezultate vizibile rapid. Primele îmbunătățiri pot fi observate în 2-3 săptămâni de la primul tratament.
Eficacitate în tratarea cicatricilor. Complexul de aminoacizi este deosebit de eficient pentru îmbunătățirea aspectului cicatricilor superficiale.
Îmbunătățirea texturii pielii. Stimulează reînnoirea celulară și îmbunătățește semnificativ textura și aspectul general al pielii.
Tratament personalizabil. Disponibil în variante diferite (Classic și HMW) pentru adaptarea la nevoile specifice.
Siguranță prin componente naturale. Utilizează doar aminoacizi și peptide naturale, biocompatibile cu organismul uman.
Efecte cumulative. Rezultatele se îmbunătățesc progresiv cu fiecare ședință de tratament.
Durabilitate optimă. Efectele se mențin timp de 6 luni, oferind un raport cost-beneficiu excelent.
Beneficii Profhilo
Puritate maximă. Conține exclusiv acid hialuronic de cea mai înaltă puritate, fără aditivi sau conservanți.
Concentrația record de AH. Oferă 64 mg de acid hialuronic în 2 ml, una dintre cele mai mari concentrații disponibile în piață.
Bio-remodelare revoluționară. Restructurează arhitectura dermică la nivel molecular pentru rezultate naturale și durabile.
Tehnologia NAHYCO brevetată. Utilizează complexe hibride unice care optimizează difuziunea și eficacitatea.
Rezultate naturale și armonioase. Îmbunătățește aspectul general fără a modifica trăsăturile faciale naturale.
Protocol simplu și eficient. Necesită doar 2-3 ședințe pentru un ciclu complet de tratament.
Efect de lifting facial natural.Creează un efect de întindere discret, deoarece acidul hialuronic formează în piele o rețea de susținere care ajută la remodelarea și fermitatea acesteia
Stimularea multiplelor tipuri de colagen.Activează producția a 4 tipuri diferite de colagen pentru rezultate complete.
Remanennță excepțională. Efectele se mențin timp de 6-12 luni, fiind unul dintre cele mai durabile tratamente.
Siguranță prin acid hialuronic nereticulat. Absența reticulării elimină riscul de noduli sau neregularități.
Îmbunătățirea microcirculației. Stimulează fluxul sanguin local pentru o piele mai luminoasă și sănătoasă.
Eficacitate preventivă. Ideal pentru prevenirea îmbătrânirii premature și menținerea tinereții pielii.
Riscuri și efecte adverse
Riscuri comune pentru ambele tratamente:
- Roșeața temporară în zona injectării.
- Umflătură ușoară care dispare în 24-48 ore.
- Sensibilitate locală pentru câteva zile.
- Echimoze minore (rare).
Riscuri specifice Jalupro:
- Reacții alergice la aminoacizi (extrem de rare).
- Iritația locală în cazul pielii foarte sensibile.
- Necesitatea mai multor ședințe pentru rezultate optime.
Riscuri specifice Profhilo:
- Formarea temporară de papule la locul injectării.
- Posibilitatea de migrare a produsului este una extrem de rară.
Prevenirea riscurilor:
- Alegerea unui medic cu experiență în tratamente injectabile.
- Evaluarea atentă a istoricului alergic.
- Respectarea protocoalelor de mediu steril.
- Urmărirea instrucțiunilor post-tratament.
Combinarea tratamentelor și sinergia cu alte proceduri
Atât Jalupro cât și Profhilo pot fi combinate cu alte terapii estetice pentru a obține rezultate mai bune. Astfel, pot fi aplicate protocoale personalizate care vizează eficient multiple semne ale îmbătrânirii pielii.
Combinații eficiente cu Jalupro
Jalupro + Mezoterapie. Această combinație aduce un plus de vitamine și antioxidanți, completând acțiunea aminoacizilor din Jalupro. Rezultatul este o piele mai bine hrănită, revitalizată în profunzime. Atenție: mezoterapia trebuie să fie formulată compatibil cu Jalupro (fără retinoizi sau acizi puternici), pentru a evita iritația.
Jalupro + Peeling chimic. Peelingul pregătește pielea printr-o exfoliere controlată, permițând ingredientelor active din Jalupro să pătrundă mai adânc. Rezultatul: o textură vizibil îmbunătățită și un ten mai luminos. Atenție: trebuie lăsat un interval de 7-10 zile între peeling și injectarea cu Jalupro pentru a evita sensibilizarea excesivă.
Jalupro + Microneedling. Microneedlingul stimulează producția de colagen și ajută produsul să fie absorbit mai eficient. Combinarea celor două accelerează regenerarea pielii și oferă un efect de întinerire vizibil. Atenție: este important ca Jalupro să fie introdus corect (injectabil, nu doar aplicat topic) pentru efect maxim.
Ce să eviți
Jalupro imediat după peeling chimic profund (TCA/Fenol) – pielea este prea reactivă.
Combinarea cu laser ablativ în aceeași ședință din cauza riscului crescut de iritații și inflamație.
Combinații eficiente cu Profhilo
Profhilo + Toxină botulinică. Toxina botulinică netezește ridurile dinamice, iar Profhilo îmbunătățește calitatea pielii. Împreună, oferă un aspect natural, odihnit și armonios. Se recomandă injectarea toxină botulinică cu 10-14 zile înainte de Profhilo, pentru ca mușchii relaxați să nu interfereze cu difuzarea uniformă a acidului hialuronic.
Profhilo + Laser CO2 fracționat. Laserul îmbunătățește textura și fermitatea pielii, iar Profhilo adaugă hidratare intensă și stimulare colagenică. Rezultatul este o piele vizibil întinerită și mai fermă.
Atenție: Profhilo NU se injectează imediat după laser.
Se recomandă o pauză de 2-3 săptămâni pentru a permite pielei să se vindece și să nu existe risc de reacții adverse.
Profhilo + Acid hialuronic volumizant. Profhilo uniformizează și redă strălucirea pielii, iar fillerele dermice (Juvederm, Restylane etc.) adaugă volum acolo unde este nevoie. Combinate, acestea oferă un efect complet de rejuvenare facială. Ordinea ideală este să începi cu Profhilo, iar după 2-4 săptămâni să faci fillerul. Astfel pielea e mai hidratată și acceptă mai bine volumul.
Protocoale personalizate în funcție de vârstă
Pentru piele tânără (25–35 ani): La această vârstă, obiectivul principal este prevenirea îmbătrânirii premature și menținerea unei pieli sănătoase și elastice. Se recomandă tratamente minim invazive precum Jalupro, care furnizează aminoacizi esențiali și acid hialuronic pentru hidratare profundă și stimularea colagenului. Acestea ar trebui asociate cu o rutină zilnică de îngrijire adaptată (curățare delicată, antioxidanți, protecție solară cu SPF 50) și cu evitarea expunerii excesive la factori de mediu agresivi (radiații UV, poluare).
Pentru piele matură (35–50 ani): În acest interval de vârstă, încep să apară primele semne vizibile de îmbătrânire: riduri fine, pierdere ușoară de elasticitate, textură neuniformă. Protocolul include Profhilo, care susține regenerarea pielii prin bio-remodelare și îmbunătățirea calității dermului. În funcție de nevoi, acesta poate fi combinat cu toxină botulinică pentru ridurile dinamice, cu fillere pentru restaurarea volumului subtil pierdut sau cu proceduri de stimulare a colagenului (laser fracționat, peelinguri chimice superficiale). Scopul este să corecteze semnele incipiente ale îmbătrânirii și să prevină agravarea lor.
Pentru piele matură cu nevoi avansate (peste 50 ani):
După 50 de ani, pielea prezintă modificări mai complexe: laxitate, riduri profunde, pierderea conturului facial și uscăciune accentuată. În acest caz, sunt necesare protocoale complexe și personalizate, care combină hidratarea intensivă (Profhilo sau Profhilo Structura pentru fermitate și tonifiere), refacerea volumului facial prin fillere dermice și stimularea colagenului cu terapii de tip laser CO2 fracționat sau microneedling cu radiofrecvență (Morpheus 8). În unele cazuri, biostimulatoarele precum Sculptra pot fi incluse pentru un efect gradual și natural de redensificare a pielii. Aceste tratamente sunt planificate secvențial pentru a reduce timpul de recuperare și a maximiza rezultatul.
Contraindicații și precauții
Skin boosterele precum Jalupro și Profhilo sunt contraindicate în următoarele situații:
- sarcină și alăptare
- boli autoimune active sau instabile
- infecții cutanate la locul de injectare
- alergii cunoscute la oricare dintre componentele produsului
- tulburări severe de coagulare
- afecțiuni dermatologice inflamatorii active (eczeme, psoriazis în fază activă) în zona tratată.
Tipul de skin booster și schema de tratament trebuie stabilite în urma unei evaluări medicale personalizate, efectuate de un medic specialist cu experiență în iestetică medicală. Aceasta asigură atât siguranța, cât și eficiența procedurii, luând în considerare particularitățile pielii, istoricul medical și așteptările pacientei.
Rezultatele variază în funcție de vârstă, tipul de piele, stilul de viață (expunerea la soare, fumat, alimentație) și gradul de îmbătrânire cutanată. În unele cazuri sunt necesare ședințe suplimentare sau combinații de proceduri pentru atingerea efectului dorit. Menținerea rezultatelor implică întreținerea periodică (la 6-12 luni) și continuarea unei rutine corecte de îngrijire acasă.
Alegerea între Jalupro și Profhilo nu trebuie să fie dificilă!. La Doctor SKiN, specialiștii noștri în estetică medicală îți oferă o evaluare personalizată și un plan de tratament adaptat nevoilor tale.
Programează-te acum o consultație la 031 005.10.15 și află ce skin booster este ideal pentru tine! Cu tehnologie de ultimă generație și o abordare medicală atentă, te ajutăm să obții o piele mai fermă, mai luminoasă și vizibil întinerită.
Întrebări frecvente
Diferența principală constă în compoziție și mecanismul de acțiune. Jalupro combină acidul hialuronic cu aminoacizi, vitamine și antioxidanți pentru o abordare nutrițională completă a pielii. Profhilo conține doar acid hialuronic hibrid pur, concentrându-se pe bioremodeling și hidratarea profundă.
Jalupro este ideal pentru revitalizarea generală și îmbunătățirea calității pielii prin nutriție celulară, în timp ce Profhilo se concentrează pe lifting-ul biologic și îmbunătățirea elasticității prin stimularea producției de colagen și elastină.
Ambele tratamente implică disconfort minim. Se aplică o cremă anesteziată cu 30 de minute înainte de procedură pentru a reduce orice senzațiie neplăcută. Jalupro se injectează cu ace foarte fine în mai multe puncte, Jalupro se folosind tehnica micro-papule pentru difuzie uniformă. Profhilo se administrează în 5 puncte standard pe fiecare parte a feței (tehnica BAP – Bio Aesthetic Points), cu un număr redus de înțepături și distribuție rapidă în țesuturi.
O ședință de Jalupro durează aproximativ 30-45 de minute, incluzând pregătirea pielii, aplicarea cremei anestezice și injectarea produsului. Timpul poate varia în funcție de zona tratată și de răspunsul individual al pielii.
Profhilo necesită aproximativ 20-30 de minute per ședință, fiind mai rapid datorită tehnicii specifice de injectare în puncte predeterminate. Ambele tratamente permit revenirea imediată la activitățile zilnice.
Jalupro oferă rezultate vizibile după 2-3 săptămâni de la prima ședință, cu îmbunătățiri progresive pe măsură ce se completează protocolul. Hidratarea și luminozitatea pielii se îmbunătățesc rapid, iar fermitatea se dezvoltă treptat.
Profhilo are rezultate mai lente inițial, cu îmbunătățiri notabile după 4-6 săptămâni de la prima ședință. Rezultatele maxime se obțin după cea de-a doua ședință, cu efecte care continuă să se îmbunătățească până la 3 luni.
Rezultatul după întreg protocolul cu Jalupro se mențin aproximativ 6 luni, necesitând ședințe de întreținere regulate. Remanența depinde de factori individuali precum vârsta, tipul de piele și stilul de viață.
Profhilo repetat corect oferă rezultate care se mențin chiar și 9 luni. Tehnologia sa avansată permite o eliberare lentă și controlată, asigurând o acțiune prelungită asupra pielii.
Contraindicațiile comune includ sarcina și alăptarea, alergiile cunoscute la acidul hialuronic, infecțiile active în zona de tratament, bolile autoimune și tulburările de coagulare. Jalupro are contraindicații suplimentare pentru persoanele alergice la aminoacizi.
Este esențială o evaluare medicală atentă înainte de tratament pentru identificarea eventualelor contraindicații. Medicul va analiza istoricul medical și va efectua teste de sensibilitate dacă este necesar.
Ambele tratamente se pot combina cu succes cu alte proceduri estetice. Jalupro se asociază excelent cu mezoterapia, peeling-urile chimice și microneedling-ul pentru rezultate superioare de revitalizare.
Profhilo se combină ideal cu toxina botulinică, tratamentele laser și fillerele dermice pentru o abordare completă a îmbătrânirii faciale. Intervalele între tratamente și ordinea lor trebuie stabilite de medicul specialist.
Efectele adverse sunt rare și de obicei ușoare. Pot apărea roșeață temporară, umflătură ușoară în punctele de injectare, sensibilitate locală sau echimozele minore. Aceste simptome dispar de obicei în 24-48 de ore.
Jalupro poate cauza reacții alergice rare la aminoacizi, în timp ce Profhilo poate forma noduli temporari la locul injectării. Respectarea instrucțiunilor post-tratament reduce semnificativ riscul de complicații.
Pregătirea pentru tratament implică evitarea medicamentelor anticoagulante cu o săptămână înainte (cu acordul medicului curant), oprirea consumului de alcool cu 48-72 de ore înainte și evitarea expunerii la soare în ziua tratamentului.
Se recomandă o piele curată, fără machiaj și fără produse active (retinol, acizi) cu 2-3 zile înainte. Hidratarea adecvată și o alimentație echilibrată înainte de tratament pot îmbunătăți rezultatele.
Jalupro este potrivit pentru persoanele de la 25 de ani în sus, fiind excelent ca tratament preventiv pentru pielea tânără cu primele semne de deshidratare sau oboseală. Poate fi folosit la orice vârstă pentru revitalizarea pielii.
Profhilo este recomandat pentru persoanele de la 30 de ani în sus, când încep să apară semnele de laxitate și pierderea elasticității. Poate fi folosit și la vârste mai tinere în cazul predispoziției genetice pentru îmbătrânirea prematură.
Procedurile medicale se realizează exclusiv în clinică, de către medici specialiști.
Informațiile din acest articol au scop educativ și nu înlocuiesc consultația medicală individuală.
Conținutul medical de pe site este revizuit periodic de către echipa de medici din cadrul Doctor SKiN, specializați în dermatologie și estetică medicală.



















