Tratamentul cu laser CO2 periocular
Categorii
Pielea din jurul ochilor este cea mai sensibilă și cea mai dificil de tratat, dar nu și pentru laserul fracționat CO2 periocular. Tratamentul cu laser fracționat CO2 elimină cearcănele întunecate de sub ochi, ridurile și liniile fine, pielea lăsată și lipsită de elasticitate, redând zonei din jurul ochiului prospețimea și un aspect neted și sănătos.
Laserul CO2 are un efect puternic de rejuvenare, reușind să realizeze și liftingul periocular, adică să întinerească pielea cu aspect creponat, cu sprâncene căzute și cearcăne adânci. Rezultate uimitoare se văd încă de la prima ședință, deoarece în clinicile Doctor SKiN beneficiezi de cel avansat și mai puternic laser CO2 fracționat ablativ disponibil pe piață: SmartXide Punto.500 lei
discounturile, promoțiile nu se cumulează
Rezervă în deplină liniște sufletească! Procedurile noastre sunt modificabile și rambursabile, indiferent de pachetul ales. **rambursabile sub forma unui voucher, valabil 1 an de la data emiterii.
Aceasta este o procedură medicală și este nevoie de consultul medicului specialist din cadrul echipei Doctor SKiN.
Consultul la medicul estetician este gratuit în limita a 15 minute.
Achiziționarea procedurii nu reprezintă o dovadă a angajamentului medicului că vă va face procedura.
În funcție de mai mulți factori [printre care vârsta, starea Dvs. de sănătate, așteptările pe care le aveți de la tratament], în urma consultului, medicul poate considera că nu sunteți compatibilă cu procedura achiziționată sau nu veți avea rezultatele dorite.
Caz în care vă va face recomandări bazate pe experiența și cazuistica similară avută iar, dacă recomandările nu răspund așteptărilor Dvs., vă vom restitui suma achitată.
De ce să alegi tratamentul zonei perioculare cu laserul fracționat CO2 fracționat SmartXide Punto?
- elimină liniile fine și ridurile perioculare, inclusiv ridurile ‘’laba gâștei” din colțul extern al ochiului
- estompează aspectul cearcănelor și al petelor pigmentare din zona perioculară
- tratează pielea lăsată din zona pleoapelor, prin redensificarea țesuturilor și producția de colagen nou
- realizează liftingul periocular, redând feței un aspect luminos, plin de vitalitate
- rezultate vizibile chiar după prima ședință de tratament.
- recuperare mult mai rapidă, comparativ cu laserele CO2 clasice
- cel mai avansat și puternic laser CO2 fracționat ablativ disponibil pe piață
- un singur dispozitiv pentru tratamentul unei game largi de imperfecțiuni de textură ale pielii din jurul ochilor
- special conceput pentru a oferi tratamente complexe, chiar și în zona delicată din jurul ochilor.
Pielea din jurul ochilor este cea mai sensibilă și cea mai greu de abordat prin tratamentele faciale și estetice clasice. Apariția tratamentului cu laser CO2 a deschis oportunitatea pentru a trata o varietate de probleme dermatologice și estetice, care se agravau și nu se rezolvau niciodată.
Tratamentul cu laser CO2 periocular este potrivit atât pentru femei cât și pentru bărbați, fiind o modalitate minim invazivă de a trata daunele provocate de expunerea excesivă la soare și semnele de îmbătrânire din jurul ochilor.
Dacă până nu demult, liftingul chirurgical era singura opțiune disponibilă pentru a trata pielea lăsată, ridurile și alte imperfecțiuni cutanate, cu ajutorul tehnologiei laser CO2 disponibilă în prezent, poți obține aceleași rezultate, fără să recurgi la bisturiu, fără intervenție chirurgicală și la costuri semnificativ mai reduse cu un timp minim de recuperare.
Cum funcționează laserul fracționat CO2 periocular?
În clinicile Doctor SKiN am ales SmartXide Punto, cel mai avansat laser CO2 fracționat ablativ existent pe piață. Caracteristicile sale tehnice de înaltă calitate au fost combinate cu cele mai moderne tehnologii laser, ceea ce permite acestui dispozitiv să ofere o abordare individualizată a tratamentului zonei perioculare.
Toți parametrii de lucru ai laserului sunt variabili și pot fi ajustați cu ușurință. Un control mai precis al puterii, energiei și duratei impulsurilor laser fracționate înseamnă tratamente personalizate mai sigure și mai eficiente, adaptate nevoilor fiecărui pacient.
SmartXide Punto funcționează prin eliberarea unor fascicule de lumină laser concentrate în piele. Energia laserului care penetrează rapid dermul este percepută de organism ca fiind o micro-leziune. Astfel, se declanșează instantaneu remodelarea colagenului existent în zona tratată, regenerând-se pielea din jurul ochilor afectată de riduri și linii fine, cearcăne sau pete pigmentare.
Mai mult decât atât, energia luminoasă a laserului CO2 transformată în căldură produce contracția țesuturilor la nivelul dermului. Această contracție stimulează producția unor noi fibre de colagen și elastină la nivelul zonei tratate, ceea ce înseamnă o piele cu textură îmbunătățită, lipsită de riduri și hiperpigmentare.
Secretul procedurii SmartXide Punto este că laserul CO2 (cu dioxid de carbon) livrează energie ridicată însă în impulsuri de lumină extrem de scurte, cu un control deplin asupra zonei pe care lucrează și totodată eliminând problemele de afectare a pielii înconjurătoare.
De asemenea, datorită tehnologiei laser RF-CO₂, potențată de tehnologia PSD®, SmartXide Punto realizează un tratament precis al zonei perioculare, încălzind selectiv țesuturile. Astfel, zonele înconjurătoare sunt protejate, fără a fi afectate de energia laserului, fapt ce contribuie la vindecarea mult mai rapidă a zonei tratate.
La fel ca alte lasere ablative, SmartXide Punto™ rejuvenează pielea prin ceea ce specialiștii numesc “laser resurfacing” sau peeling cu laser, adică prin încălzirea rapidă a moleculelor de apă din straturile profunde ale acesteia, ceea ce declanșează răspunsul natural de vindecare al organismului și stimulează producția proprie de colagen, în deplin confort și cu riscuri minime de hiperpigmentare.
Impulsurile scurte de energie sunt livrate în zona de tratament, producând tenului o injurie controlată cu ajutorul laserului CO2 SmartXide Punto de la Deka, unul din cei mai mari producători de lasere din lume. Laserul face în piele perforații foarte mici care stimulează răspunsul organismului de vindecare. Corpul furnizează în zona tratată colagen, dându-i astfel un aspect de piele fină, netedă, fermă și luminoasă.
Laserul CO2 în general lucrează prin îndepărtarea epidermei (stratul exterior al pielii) și încălzirea dermei (stratul din mijloc) ceea ce determină stimularea de colagen în dermă.
SmartXide Punto versus alte dispozitive de laser CO2 fracționat
Spre deosebire de sistemele laser CO2 clasice, SmartXide Punto este sigur de utilizat în zona sensibilă a ochilor, întrucât nu produce leziuni deschise, ceea ce înseamnă că nu există sângerare.
Astfel, acțiunea laserului fracționat CO2 SmartXide Punto asigură tratamente mai sigure și mai eficiente pentru zona perioculară, cu recuperare mai rapidă și cu un confort îmbunătățit pentru pacient, comparativ cu alte lasere CO2.
În plus, SmartXide Punto dispune de o funcție unică, pe care niciun alt dispozitiv laser CO2 nu o deține, și anume, funcția SmartStack. Aceasta permite o precizie maximă a controlului adâncimii de vaporizare a pielii, iar efectul termic al laserului poate fi ajustat în funcție de particularitățile fiecărui pacient în parte.
Grație funcției SmartStack, pot fi efectuate un număr de impulsuri consecutive în același punct (DOT), ceea ce înseamnă un control mai precis al impulsurilor, astfel încât pot fi evitate daunele termice inutile și riscul unor efecte secundare.
Cine este candidatul ideal pentru tratamentul cu laser Co2 periocular?
Ridurile din jurul ochilor te fac să pari trist tot timpul? Te confrunți cu piele laxă în zona pleoapelor sau cu cearcăne pigmentate și persistente sub ochi? Tratamentul cu laser CO2 periocular SmartXide Punto este pentru tine!
De asemenea, poți fi candidatul ideal pentru rejuvenarea cu laser CO2 fracționat dacă îți dorești un lifting periocular, adică ridicarea colțurilor sprâncenelor, estomparea liniilor și ridurilor perioculare, întinderea pielii laxe din zona pleoapelor și mai multă luminozitate în jurul ochilor, pentru un aspect mai tânăr, mai odihnit și relaxat.
Orice neregularitate de textură a pielii, inclusiv petele pigmentare, liniile fine, ridurile adânci sau cearcănele întunecate, pot fi eliminate acum simplu și rapid cu tratamentul cu laser CO2 periocular.
Ce simți în timpul unei ședințe cu laser Co2 periocular?
Pentru a reduce la minim orice disconfort, înainte de tratamentul cu SmartXide Punto, medicul dermatolog va aplica o cremă pe bază de lidocaină, un anestezic foarte eficient care va amorți zona de tratament, astfel că procedura va fi complet nedureroasă.
De asemenea, în timpul procedurii, dispozitivul laser distribuie un flux de aer rece pe zona tratată, astfel încât tu să te bucuri de confort maxim pe tot parcursul procedurii!
Cât durează o ședință cu laser CO2 periocular?
Niciodată nu a fost mai rapid să scapi de semnele de îmbătrânire din jurul ochilor! În numai 10 – 20 minute de tratament cu laser fracționat CO2 (în funcție de rezultatele dorite și de tipul de piele al pacientului), SmartXide Punto îmbunătățește considerabil aspectul pielii ridate afectate de cearcăne și hiperpigmentare.
Este necesar să te prezinți la clinică cu 40 minute mai devreme pentru ca crema anestezică să aibă timp să acționeze iar procedura să fie complet nedureroasă.
Dacă nu te prezinți la clinică cu suficient timp înainte de efectuarea efectivă a procedurii laser (40 – 50 minute), medicul nu va putea da peste cap toate programările care urmează după și va fi nevoit să scurteze timpul de acțiune a cremei anestezice menite să reducă orice disconfort, caz în care procedura ți se va părea dureroasă.
De câte ședințe am nevoie?
Pentru tratamentul complet al imperfecțiunilor cutanate din zona perioculară pot fi necesare mai multe ședințe, în funcție de problema abordată și de particularitățile pacientului.
În general, 3 – 5 ședințe de tratament cu laserul fracționat CO2 periocular efectuate la interval de 4 – 6 săptămâni, sunt suficiente pentru a te bucura de rejuvenarea totală a zonei ochilor, după care sunt necesare ședințe de întreținere anuale.
În clinicile Doctor SKiN, tratamentul poate fi adaptat pentru a-ți satisface exact nevoile și dorințele tale. Vom elabora împreună un plan de acțiune pentru a obține cele mai bune rezultate pe termen lung.
În cât timp voi vedea rezultatele tratamentului cu laser CO2 periocular?
În general, diferențe semnificative pot fi văzute după întregul protocol de tratament de 4 ședințe cu laser CO2 periocular la 4 – 6 săptămâni distanță. Ceea ce este minunat în cazul tratamentelor de laser resurfacing este că rezultatele se îmbunătățesc progresiv în următoarele 3 – 4 luni, deoarece straturile profunde ale pielii continuă să se vindece, cantitatea de colagen din piele crește și produce îmbunătățiri pe termen lung.
Pielea din jurul ochilor va dobândi un aspect revitalizat, datorită declanșării sintezei de colagen de la nivelul dermului, în deplin confort și cu riscuri minime de hiperpigmentare.
Rejuvenarea zonei perioculare va fi tot mai vizibilă de la a 2a ședință și, întrucât corpul continuă să producă colagen nou în următoarele 3 – 6 luni după tratament, textura pielii va continua să se îmbunătățească treptat. Așadar, acest tratament are rezultate cumulative și de aceea trebuie respectate instrucțiunile medicului dermatolog privind numărul de ședințe, intervalul recomandat, dar și schema de tratament pentru acasă.
Pentru a te bucura de rezultatele finale, optime adică o piele complet regenerată, fără riduri periorbitale și fără cearcăne, este necesar să finalizezi întreaga schemă de tratament, de minim 3 ședințe cu laser CO2 periocular, realizate la 4 – 6 săptămâni distanță, timp necesar pentru ca pielea să se vindece.
Într-o săptămână de la ședința cu laser CO2 periocular vei observa că pielea este mai fină și mai luminoasă. Efectul maxim apare la 2 luni de la tratamentul laser.
Care sunt contraindicațiile tratamentului cu laser CO2 periorbital?
Pentru că una dintre contraindicațiile tratamentului cu laserul CO2 este expunerea la soare, este recomandat ca procedura să fie efectuată în sezonul toamnă – iarnă, când razele soarelui nu sunt atât de puternice.
De asemenea, alte contraindicații ale tratamentului cu laser CO2 periocular includ:
sarcina/alăptarea
boli fotosensibile
medicație cu anticoagulanți, antibiotice, imunosupresive sau retinoizi orali
chimioterapie sau radioterapie
epilepsie
infecții active sau răni la nivelul pielii care urmează a fi tratată
cancer de piele
infecție recentă cu Herpes simplex
afecțiuni neurologice sau boli autoimune
diabet zaharat necontrolat
acnee activă
istoric de reacții alergice la anestezie
alte intervenții chirurgicale, tratamente laser sau peeling-uri chimice efectuate cu cel puțin o lună înainte
expunerea recentă la soare/solar/saună în interval de o lună
injecții cu toxină botulinică sau cu alte fillere dermice în ultimele 2 săptămâni
așteptări nerealiste.
Pentru a te asigura că tratamentul zonei perioculare cu laserul fracționat CO2 SmartXide Punto este o opțiune sigură pentru tine, medicii dermatologi din clinicile Doctor SKiN îți vor examina atent istoricul medical în cadrul unei consultații inițiale, astfel încât să eliminăm orice factor de risc care ți-ar putea pune sănătatea în pericol.
Este foarte important să spui medicului dermatolog dacă ai istoric de herpes (papillomavirus) care poate fi reactivat de căldura laserului, astfel încât să îți poată prescrie tratament antiviral (aciclovir).
În cazul în care știi că ești predispusă să te pătezi ușor, anunță medicul astfel încât să îți poată prescrie cremă cu hidrochinonă.
Cum mă pot pregăti pentru prima ședință de tratament cu laser CO2 periocular?
Cu cel puțin 10 zile înainte de procedură, întrerupe administrarea de ibuprofen și aspirină, întrucât acestea cresc riscul de apariție a vânătăilor.
Evită fumatul/consumul de alcool cu câteva zile înainte de tratament.
Evită expunerea la soare/solar/saună cu cel puțin o lună înainte de procedură, pentru a reduce riscul de pigmentare post-inflamatorie.
Informează medicul dermatolog cu privire la alergii sau la alte tratamente pe care le urmezi.
Pentru creșterea producției de colagen, este recomandată o cură cu vitamina A, C și/sau acid hialuronic, cu o lună înainte de tratamentul laser.
Dacă ai istoric de infecție cu Herpes simplex, poate fi necesar să urmezi un tratament profilactic cu antivirale, cum este Aciclovir, înainte și pe perioada ședințelor cu laser CO2 fracționat.
Este recomandat să nu mănânci/bei nimic cu 2 ore înainte de procedură.
Recuperarea după tratamentul cu SmartXide Punto
Este absolut normal ca după tratamentul cu laser CO2 timp de 12 – 48 de ore să experimentezi o senzație de căldură (ca și cum te-ar strânge), roșeață temporară și o ușoară senzație de arsură, mâncărime sau usturime, la nivelul zonei tratate. De asemenea va fi ușor umflată și ar putea apărea puncte minime de sângerare.
Acestea sunt reacții normale ale organismului la efectul laserului și sunt temporare. Corpul începe să lucreze înlocuind în mod natural celulele îmbătrânite cu altele, noi. În timp, colagenul se va regenera și va înlocui structura de suport a pielii.
În acest caz, o compresă rece aplicată local și un analgezic sunt mai mult decât suficiente pentru a gestiona aceste senzații firești de după procedură.
Pentru reducerea disconfortului și maximizarea rezultatelor, poți pulveriza apă termală ținută in frigider și este indicat să aplici la fiecare 2 – 3 ore o cremă intens hidratantă.
Deși depinde de intensitatea cu care se lucrează, laserul fracționat CO2 SmartXide Punto este singurul care are capacitatea de a livra micro-impulsuri de energie, astfel că recuperarea este rapidă, nefiind nevoie de mai mult de 4 – 5 zile de repaus, chiar și în cazul pacienților înaintați în vârstă sau cu piele foarte sensibilă.
Micro-leziunile provocate de laserul periocular se închid în decurs de 2 – 3 ore după procedură, dar în perioada de cicatrizare, pielea pe care s-a făcut laser CO2 fracționat trebuie tratată cu multă delicatețe. Va începe să se exfolieze, formând mici cruste pe care nu trebuie să le rupi, întrucât acest lucru ar putea lăsa cicatrici. Aceste cruste vor cădea de la sine în decurs de 2 până la 10 zile, timp în care este bine să hidratezi suplimentar pielea, aplicând crema reepitelizantă la fiecare 2 ore, conform instrucțiunilor medicului dermatolog.
Este indicat ca după tratamentul cu laser CO2 să ai mâinile curate când atingi zonele tratate iar aplicarea machiajului poate fi reluată după ce pielea nu se mai exfoliază, iar crustele au dispărut.
Ultima etapă a recuperării după tratamentul cu SmartXide Punto este formarea tegumentului nou, regenerat, lipsit de imperfecțiuni.
E de dorit să ții parul strâns pentru a menține liberă zona tratată și să folosești o pernă curată.
De asemenea, este obligatoriu să menții pielea hidratată tot timpul și să bei cel puțin 2 litri de lichide pe zi, întrucât hidratarea este foarte importantă!
Evită expunerea directă la soare în prima săptămână după tratament și aplică zilnic cremă de protecție solară cu factor 50+.
Este posibil ca, după tratamentul cu laser CO2, tegumentul din zona tratată să se păteze. Nu te panica, această posibilă reacție adversă este tranzitorie, medicul nostru dermatolog îți va prescrie – gratuit – o schemă de tratament care cuprinde cremă cu hidrochinonă, ser cu vitamina C și neapărat factor de protecție SPF 50+.
Este de asemenea posibil ca, după tratamentul cu laser CO2, tegumentul din zona tratată să fie mai sensibil ca de obicei. Nu te panica, această sensibilitate trece de la sine în câteva săptămâni maxim, continuă să aplici din abundență crema intens hidratantă și neapărat factor de protecție SPF 50+.
După ce pielea se va regenera complet, te vei putea bucura de efectul de lifting și de o piele cu aspect îmbunătățit, fără riduri sub și în jurul ochilor, fără cearcăne pigmentate sau alte semne de îmbătrânire!
Cât de sigur este tratamentul cu laser CO2 periocular?
Tratamentele sigure, care nu pun niciodată în pericol sănătatea și starea de bine a pacienților, sunt o prioritate la Doctor SKiN! De aceea, nu avem aparatură de tip-replică, ci am investit doar în dispozitive autorizate, testate și certificate. SmartXide Punto de la liderul mondial în lasere, Deka, se numără printre cele mai sigure dispozitive laser din lume, fiind aprobat de FDA pentru siguranță în utilizare.
De asemenea, la Doctor SKiN, tratamentele cu laser CO2 periocular sunt efectuate de medicul dermatolog primar, care are o experiență vastă în utilizarea dispozitivelor laser, care știe exact ce parametri ți se potrivesc și cum trebuie abordată problema cu care te confrunți!
Numeroase studii clinice au clasificat tratamentul cu laser CO2 fracționat ca fiind standardul de aur în domeniul rejuvenării faciale!
Dacă și tu ești pregătit să experimentezi rezultatele sigure și de lungă durată oferite de SmartXide Punto, te așteptăm la Doctor SKiN pentru o consultație GRATUITĂ!
Programează-te acum la 031 005.10.15 sau pe adresa: contact@doctorskin.ro!
*Consultația la medicul dermatolog este gratuită, dacă în aceeași zi se face și procedura
De ce ai alege Doctor SKiN?
- echipă medicală de excepție, care beneficiază de formare și training continuu susținut de specialiști de renume mondial
- echipamente originale, de tip linie de 🔝 sau premium
- contracte de service premium, cu mentenanță la standardele prevăzute de producător
- consumabile de calitate, accesorii acreditate
- investim constant astfel încât la noi să beneficiezi de cel mai recent model de echipament apărut în lume
- suntem obsedați de rezultate și ne străduim permanent să le optimizăm
- personal instruit constant cu cele mai noi protocoale de lucru
- atmosferă caldă & atitudine prietenoasă
- cabinete moderne, reamenajate cu cele mai confortabile paturi de tratament
- protocoale de tratament, special concepute pentru siguranța ta
- igiena & protocoalele de siguranță fac parte din ADN-ul nostru
- nu facem rabat la calitatea consumabilelor
- folosim exclusiv fillere originale, de calitate, Premium, corect păstrate
- echipa noastră de medici este disponibilă pentru întrebări și suport în orice probleme, înainte & după tratament, 7 zile din 7.
Rezultatele pot varia, în funcție de caracteristicile individuale și de stilul de viață al fiecărui pacient sau paciente în parte.
Pentru orice întrebare, nelămurire sau problemă, nu ezita să ne contactezi la numărul 0729 740.704 sau scrie-ne pe contact@doctorskin.ro.
Suntem aici 24 ore/7 zile să îți răspundem la orice întrebare ai avea să ne adresezi.
Produse similare
- - 47%
Laser fracționat CO2 SmartXide Punto
Deka SmartXide Punto este un dispozitiv capabil să ofere tratamente complexe pentru reducerea considerabilă a…150 lei – 3.490 leiVezi produsulLentigo și lentigine
Scapă de petele maronii de bătrânețe, cauzate de soare, de pe față și mâini cu cele mai…100 lei – 1.000 leiVezi produsulMelaspeel J și J2
Peelingul Jessner este printre cele mai bune tratamente împotriva acneei și a urmelor lăsate de…350 leiVezi produsul- 25%Morpheus 8
Te bucuri de rezultate mai rapide, mai vizibile și o recuperare mai ușoară față de…900 lei – 7.500 leiVezi produsulEchipa Doctor SKiN
Dr. Rareș Giurgiu
Medic specialist chirurgie plastică- Baneasa
- Drumul Taberei
- Corbeanca
Citeste mai mult
Newsletter
Abonează-te la noutățile Doctor SKiN și primești un voucher în valoare de 10% reducere din primul abonament (*voucher cu proceduri din clinică) vezi detalii* fără injectări sau dermatologie** discounturile nu se cumulează×Când faci programarea, trebuie doar să anunți pe colega noastră că te-ai
abonat la newsletter iar ea va verifica înregistrarea și va opera
direct discountul în contul tău de client.Cum se calculează discountul?
Dacă vrei să faci la noi un tratament,
iar acel tratament costă 500 lei, când vei plăti la casă,
atenționezi pe colega care face încasarea că te-ai abonat la newsletter,
iar ea va scădea 10% din acel prim tratament la noi în clinică,
adică 500 lei – 50 lei = vei plăti 450 lei.Dacă vrei să îți iei la noi un abonament cu mai multe proceduri,
iar acel abonament costă 5.000 lei,
atenționezi pe colega care face încasarea că te-ai abonat la newsletter,
vei plăti 5.000 lei,
iar colega din front desk va înregistra în contul tău de client 10% din
valoarea acelui abonament la noi în clinică,
adică 500 lei, pe care îi poți folosi la orice procedura viitoare dorești din
cele de pe site-ul skinmedspa.ro (fără injectări & dermatologie).Data de naștere este utilizată doar pentru oferirea de cadouri personalizate.
Luna se introduce în cifre.Tratamentul cu laser CO2 periocular500 leiGestionați consimțământulFolosim Cookie ce permit stocarea de informatii si/sau obtinerea accesului la informatia stocata in dispozitivul dvs. pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. De asemenea, transmitem datele personale colectate, despre modul in care utilizati website-ul nostru, catre parteneri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice). Beneficiati de urmatoarele drepturi in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal, in conditiile stabilite de lege: acces la date, rectificarea, stergerea sau portabilitatea datelor, restrictionarea prelucrarii, dreptul de a va opune prelucrarii, dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automate, inclusiv crearea de profiluri, care produc efecte juridice sau care va afecteaza in mod similar intr-o masura semnificativa. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. De asemenea, aveti dreptul de a depune plangere la ANSPDCP.
Functionalitate Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scopul legitim de stocare a preferințelor care nu sunt solicitate de abonat sau utilizator.Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice.Publicitate
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.