În fiecare an, doar în SUA se efectuează peste 13 milioane de injectări în scop estetic cu fillere dermice, iar la nivel global industria valorează miliarde de dolari. Aceasta înseamnă că, în fiecare zi, mii de persoane aleg să-și redefinească trăsăturile, să-și netezească ridurile și să-și restaureze volumul pierdut. De la femei și bărbați de carieră, care vor să aibă un aspect impecabil, până la mame care doresc să se simtă din nou încrezătoare în propria piele, această revoluție estetică silențioasă schimbă modul în care sunt definite frumusețea și îmbătrânirea.
Dar cum alegi dintre sutele de tipuri de fillere disponibile? Care sunt riscurile reale pe care nimeni nu ți le spune? Și, mai important, cum eviți să arăți ca o păpușă de plastic în loc să obții acel „glow” natural, pe care îl vezi la vedetele de la Hollywood?
Ghidul despre fillere dermice Doctor SKiN îți oferă toate informațiile esențiale pentru a lua o decizie înțeleaptă și informată, una de care să te mândrești și peste ani de zile.
Ce sunt fillerele dermice și cum funcționează?
Fillerele dermice sunt substanțe injectabile, special concepute pentru a restaura volumul pierdut al pielii, a estompa ridurile și a îmbunătăți conturul facial. Acestea acționează pe mai multe nivele și oferă rezultate care variază de la corecții subtile la transformări dramatice, în funcție de tipul de filler utilizat și de tehnica de aplicare.
Fillerele dermice funcționează prin mai multe mecanisme complementare, în funcție de tipul de substanță activă:
✅ Umplerea directă a ridurilor și șanțurilor cutanate. Substanța injectată ocupă spațiul din interiorul ridurilor, creând o suprafață mai netedă și uniformă. Efectul este vizibil imediat și reprezintă primul nivel de acțiune al fillerului.
✅ Hidratarea profundă a țesuturilor. Multe fillere, în special cele pe bază de acid hialuronic, au capacitatea de a atrage și reține apa în țesuturi, îmbunătățind hidratarea și elasticitatea pielii.
✅ Stimularea producției de colagen endogen. Anumite tipuri de fillere acționează ca biostimulatori, determinând organismul să producă propriul colagen, ceea ce duce la îmbunătățiri progresive și naturale ale calității pielii.
✅ Susținerea structurală a țesuturilor. Fillerele mai dense oferă susținere mecanică țesuturilor lăsate, contribuind la un efect de lifting facial natural și la îmbunătățirea contururilor faciale.
Durata efectului variază între 6 luni și 2 ani, în funcție de tipul de substanță, zona injectată, metabolismul și stil de viață. Spre exemplu, zonele cu mișcare intensă (cum ar fi buzele) absorb mai repede fillerul decât zonele statice (pomeții).
Majoritatea fillerelor dermice de generație nouă conțin și lidocaină pentru confort sporit, iar cele pe bază de acid hialuronic pot fi dizolvate cu hialuronidază. Faptul că sunt temporare este un avantaj: oferă siguranță, flexibilitate și posibilitatea ajustării rezultatelor.
Efectele și beneficiile fillerelor dermice
✅ Restaurează volumul facial. Unele trăsături pot fi mai puțin conturate din cauze genetice (cum este de multe ori bărbia) sau în cazul lipodistrofiilor localizate, întâlnite, de exemplu, în sclerodermie. În plus, odată cu înaintarea în vârstă, pielea se lasă, își pierde treptat volumul și elasticitatea naturală. Fillerele redau volumul în zonele afectate, contribuind la un aspect armonios și natura.
✅ Îmbunătățesc calitatea pielii. Prin hidratare intensă și stimularea regenerării celulare, fillerele îmbunătățesc textura, luminozitatea și fermitatea pielii.
✅ Conturează și definesc trăsăturile, corectează asimetriile faciale . Fillerele permit redefinirea trăsăturilor faciale în mod non-chirurgical, îmbunătățind proporțiile și armonia feței.
✅ Netezesc cicatricile atrofice. Cicatricile adâncite pot fi corectate și cu ajutorul filierelor pe bază de acid hialuronic.
✅ Întârzie instalarea semnelor de îmbătrânire ale pielii. Folosirea preventivă a fillerelor întârzie procesul de îmbătrânire, prin menținerea hidratării și stimularea producției de colagen.
✅ Revitalizează zonele delicate. Fillerele pot fi utilizate cu succes și în zonele cu piele subțire, cum ar fi cearcănele, pentru a reda prospețimea și un aspect odihnit.
✅ Rejuvenează pielea de pe corp. Fillerele se pot folosi și pentru rejuvenarea pielii gâtului, mâinilor sau a decolteului, dar și la nivelul genunchilor, abdomenului etc.
✅ Măresc și conturează buzele. De cele mai multe ori, ele se folosesc pentru redefinirea conturului buzelor și adăugarea de volum.
✅ Au efect de lifting non-chirurgical, prin ridicarea anumitor zone ale feței fără intervenție chirurgicală.
Caracteristicile fillerelor dermice de calitate
Fillerele dermice originale, cu control riguros al calității, se remarcă prin faptul că sunt:
✅ Minim invazive – se aplică prin injecții simple, fără necesitatea intervenției chirurgicale.
✅ Cu efecte temporare sau semi-permanente – durează de la 6 luni la 2 ani sau uneori chiar mai mult, în funcție de tipul de filler și zona tratată.
✅ Reversibile – fillerele dermice pe bază de acid hialuronic pot fi dizolvate sau corectate dacă este necesar.
✅ Sigure – când sunt aplicate de medici specialiști, au un profil de siguranță excelent.
✅ Personalizabile – pot fi adaptate în funcție de nevoile estetice și trăsăturile unice ale fiecărui pacient.
Fillere dermice pentru bărbați versus femei
Deși atât bărbații cât și femeile apelează la fillere dermice, tratamentele sunt adaptate în funcție de particularitățile anatomice și obiectivele estetice specifice fiecărui gen:
- Anatomie diferită, abordare diferită. Pielea bărbaților este cu 15-25% mai groasă și conține mai mult colagen, ceea ce necesită tipuri de fillere și tehnici de injectare diferite de cele utilizate în cazul femeilor. De asemenea, textura și densitatea pielii masculine influențează cantitatea de substanță necesară, cât și adâncimea de aplicare.
- Obiective estetice distincte. Bărbații caută în general contururi ferme și trăsături bine definite, în special în zona bărbiei și a liniei mandibulare. Femeile, în schimb, își doresc adesea netezirea ridurilor, volum în pomeți și buze, pentru un aspect tineresc și delicat.
- Tehnici de injectare personalizate. La bărbați se folosesc doze mai mari și tehnici care accentuează structura feței, în timp ce la femei se optează pentru injecții mai fine, în puncte cheie, pentru a păstra un aspect natural și feminin.
- Preferințe în alegerea fillerelor dermice. Bărbații preferă fillere mai dense și mai durabile, precum stimulatoarele de colagen pe bază de hidroxiapatită de calciu, cum este Radiesse sau formule hibride precum HArmonyCa, ideale pentru structură și definire facială. Femeile aleg adesea fillere cu acid hialuronic sau biostimulatoare, apreciate pentru aspectul natural și versatilitatea în zone delicate precum buzele sau conturul ochilor.
Tipuri de fillere dermice
Diversitatea fillerelor dermice disponibile în prezent permite o personalizare precisă a tratamentelor. Fiecare tip de filler are o compoziție distinctă, care determină mecanismul de acțiune, durata efectului și indicațiile terapeutice. Această varietate oferă flexibilitate în alegerea celor mai potrivite soluții, care asigură rezultate armonioase, mai mult decât satisfăcătoare.
Fillere pe bază de acid hialuronic
Fillerele pe bază de acid hialuronic reprezintă cea mai utilizată și versatilă categorie în medicina estetică actuală, fiind implicate în aproximativ 80% dintre tratamentele cu fillere la nivel global. Acidul hialuronic este o substanță prezentă în mod natural în organism, cu rol esențial în menținerea hidratării și elasticității pielii, ceea ce îi conferă o compatibilitate ridicată și un profil de siguranță excelent.
Caracteristicile principale ale fillerelor cu acid hialuronic:
✔️ Durabilitate temporară: efectele se mențin între 6 și 18 luni, în funcție de zona tratată, tipul de produs utilizat și metabolismul individual.
✔️ Reversibilitate: în cazul în care este necesară corectarea rezultatelor, acidul hialuronic poate fi rapid dizolvat cu ajutorul hialuronidazei.
✔️ Biocompatibilitate și siguranță: fiind o substanță endogenă, riscul de reacții adverse este minim atunci când este administrat de specialiști.
✔️ Rezultate imediate și aspect natural: volumul și conturul se pot observa imediat după injectare, cu o integrare armonioasă în țesuturile faciale.
✔️ Versatilitate: poate fi utilizat pentru o varietate de indicații, de la restaurarea volumului și conturarea trăsăturilor, până la hidratarea profundă a pielii cu produse de tip skinbooster.
Branduri populare:
- Juvéderm (Ultra, Voluma, Volbella, Volux) – gamă extinsă, cu texturi variate și tehnologia Vycross pentru rezultate naturale și efecte de lungă durată; Volux este special pentru conturarea mandibulei și bărbiei.
- Restylane (Lyft, Kysse, Refyne, Defyne) – flexibil pentru zonele dinamice și eficient în volumizarea profundă, datorită tehnologiilor NASHA și OBT.
- Teosyal (RHA 2–4, Redensity) – recomandat pentru zone cu mobilitate ridicată și pentru îmbunătățirea calității pielii prin hidratare intensă.
- Belotero (Balance, Intense, Soft) – se integrează excelent în țesuturi, ideal pentru corecții fine și zone sensibile.
- Stylage (S, M, L, XL, Hydro) – conține antioxidanți (manitol), care reduc riscul inflamației post-injectare; gama Hydro este destinată revitalizării pielii.
- Saypha (Volume, Filler, Rich) – (fost Croma), apreciat pentru predictibilitatea rezultatelor și varietatea de densități.
- Profhilo și Profhilo Structura – cu cea mai mare concentrație de acid hialuronic (64 mg/2 ml), stimulează producția de colagen și elastină; nu adaugă volum, ci îmbunătățește textura și fermitatea pielii.
Aplicațiile principale ale fillerelor cu acid hialuronic includ:
- Volumizarea și conturarea buzelor.
- Ridicarea și reconturarea pomeților (obrajilor).
- Corecția cearcănelor și a canalelor lacrimale.
- Definirea și conturarea liniei mandibulare și a bărbiei.
- Corecția liniilor fine și a ridurilor statice (precum ridurile marionetă, glabela, cele din jurul gurii).
- Hidratarea profundă a pielii și îmbunătățirea texturii (skinboostere).
- Corectarea asimetriilor faciale ușoare.
- Netezirea cicatricilor atrofice (de exemplu, cele post-acneice).
Fillere pe bază de hidroxiapatită de calciu
Hidroxiapatita de calciu (CaHA) este o substanță naturală care constituie componenta minerală principală a oaselor și dinților umani. În fillerele dermice, aceasta este prezentă sub formă de microsfere suspendate într-un gel purtător biocompatibil, care creează un produs cu proprietăți unice în medicina estetică.
Caracteristicile fillerelor pe bază de hidroxiapatită de calciu
✔️Efect instant – volumizare imediată prin gelul purtător.
✔️Stimulare colagen – regenerează pielea pentru fermitate și elasticitate pe termen lung.
✔️Durabilitate 12-18 luni – rezultate vizibile și de lungă durată.
✔️Aspect natural – corecție progresivă, fără efect artificial.
✔️Siguranță ridicată – biocompatibil și complet biodegradabil.
Branduri populare:
- Radiesse este cel mai cunoscut filler din această categorie și primul cu hidroxiapatită de calciu aprobat de FDA.
- HArmonyCa (AH + CaHA) este un filler hibrid indicat doar pentru treimea inferioară a feței, care combină acidul hialuronic pentru volum imediat cu hidroxiapatita de calciu pentru stimularea colagenului, oferind un efect de lifting discret.
Aplicațiile principale ale fillerelor pe bază de hidroxiapatită de calciu includ:
- Conturarea liniei mandibulare
- Lifting non-chirurgical al obrajilor
- Rejuvenarea pielii de pe mâini.
- Tratarea ridurilor profunde.
⚠️ NU sunt recomandate pentru zona buzelor sau a cearcănelor din cauza consistenței sale ferme și a riscului de formare a nodulilor.
Fillere pe bază de acid polilactic (PLLA)
Acidul polilactic (PLLA) este un polimer sintetic, complet biocompatibil și biodegradabil, folosit de zeci de ani în medicină, de la fire de sutură resorbabile la implanturi ortopedice. În estetica medicală, PLLA acționează ca un biostimulator pur: stimulează producția naturală de colagen, fără a oferi volum imediat. Rezultatele apar treptat și se mențin pe termen lung.
Caracteristicile fillerelor pe bază pe bază de acid polilactic (PLLA):
✔️Volumizare progresivă a obrajilor – efect natural prin stimularea colagenului.
✔️Rejuvenare facială totală – redă elasticitatea și fermitatea pielii.
✔️Corectarea ridurilor profunde – inclusiv pliurile nazolabiale și ridurile marionetă.
✔️Îmbunătățirea texturii și calității pielii – piele mai fină, mai luminoasă.
✔️Aplicații corporale – volumizare și fermitate pentru fese, coapse, brațe, abdomen.
Branduri populare:
- Sculptra este cel mai cunoscut produs din această categorie, fiind primul filler cu PLLA aprobat de FDA pentru rejuvenare facială.
- Lanluma (PLLA) – similar cu Sculptra, aprobat în Europa pentru tratamente faciale și corporale; excelent pentru volumizare treptată și îmbunătățirea fermității pielii pe zone mari (fese, coapse).
- Juvelook (PDLLA + HA) este singurul biostimulator formulat special pentru zona sensibilă de sub ochi; utilizat și pentru efectul de „glass skin”, oferind hidratare intensă, luminozitate și stimularea colagenului.
Aplicațiile principale ale fillerelor cu PLLA includ:
- Rejuvenare completă a feței, cu rezultate naturale și progresive.
- Îmbunătățirea calității pielii în zonele cu laxitate moderată.
- Tratamentul ridurilor profunde prin stimularea colagenului.
- Volumizare corporală – pentru zone precum fesele („butt lift” neinvaziv), coapsele sau brațele, pentru redefinirea conturului și fermitate crescută.
- Corecția cicatricilor atrofice prin stimularea regenerării țesuturilor și îmbunătățirea vizibilă a aspectului cicatricilor de tip acneic sau post-chirurgical.
Fillere pe bază de policaprolactonă (PCL)
Policaprolactona (PCL) este un polimer biodegradabil care a revoluționat conceptul de biostimulare în medicina estetică. Spre deosebire de alte biostimulatori care oferă doar efecte pe termen lung, fillerele cu PCL au un efect dual: volumizarea imediată și stimularea treptată a colagenului, pentru rezultate vizibile și de durată.
Caracteristicile fillerelor pe bază pe bază de policaprolactonă (PCL)
✔️Biocompatibilitate excelentă – PCL este utilizat de decenii în suturi chirurgicale resorbabile, fiind sigur și bine tolerat.
✔️Stimulare progresivă a colagenului – regenerează pielea din interior pentru un aspect ferm și întinerit.
✔️Rezultate care evoluează în timp – efectul devine tot mai natural și armonios pe măsură ce colagenul nou se formează.
✔️Durată de acțiune extinsă – rezultatele se mențin mai mult decât în cazul altor tipuri de fillere, oferind o corecție de lungă durată.
Branduri populare:
- Ellansé (PCL) – filler biostimulator cu efect dual: volumizare imediată și stimulare colagenică progresivă; disponibil în variante cu durată de acțiune între 1 și 4 ani, ideal pentru contur facial și corecții de durată.
- Lenisna (PCL+AH) – hibrid inovator ce combină volumizarea instantă cu stimularea treptată a colagenului; are avantajul unic de a se integra uniform în țesuturi, reducând riscul de noduli sau gâlme post-injectare.
Aplicațiile principale ale fillerelor pe bază de policaprolactonă:
- Lifting facial non-chirurgical – efect de susținere și redare a conturului natural al feței.
- Conturarea și volumizarea pomeților – pentru un aspect armonios și definit.
- Definirea liniei mandibulare și a bărbiei – corectarea ovalului facial.
- Rejuvenarea gâtului și a decolteului – îmbunătățirea texturii și fermității pielii.
- Îmbunătățirea calității pielii de pe mâini.
- Corectarea ridurilor profunde și pliurilor – inclusiv nazolabiale și marionetă.
Fillerele cu PCL nu sunt recomandate pentru buze sau zona perioculară din cauza consistenței lor ferme și duratei lungi de acțiune. Neavând antidot ca acidul hialuronic, necesită o evaluare atentă și o tehnică precisă.
Fillere pe bază de colagen
Fillerele dermice pe bază de colagen au fost primele produse folosite în medicina estetică, dar în prezent sunt utilizate foarte rar. Variantele vechi, obținute din colagen bovin sau porcin, prezentau un risc crescut de reacții alergice, motiv pentru care era necesar un test cutanat prealabil. În plus, efectele lor erau de scurtă durată (3–6 luni) și necesitau sesiuni de reumplere frecvente, iar în unele cazuri au fost asociate cu formarea de noduli sau granuloame.
Astăzi, aceste produse au fost înlocuite aproape complet de fillerele moderne pe bază de acid hialuronic, hidroxiapatită de calciu și biostimulatori (PLLA, PCL), care oferă rezultate mai predictibile, care se mențin pe o perioadă mai lungă de timp și un profil de siguranță superior. Singurele formule cu colagen încă folosite, precum Bellafill, sunt rezervate unor indicații specifice, cum ar fi corectarea cicatricilor atrofice, dar nu mai reprezintă o opțiune de primă linie pentru rejuvenarea facială.
Fillere autologe (din propriile țesuturi)
Fillerele autologe, precum lipofillingul, folosesc grăsimea proprie a pacientului pentru a reda volumul facial și a îmbunătăți calitatea pielii. Procedura presupune două etape: recoltarea grăsimii printr-o mică liposucție și reinjectarea acesteia în zonele vizate. Fiind 100% naturală, metoda aduce și un efect regenerativ datorită celulelor stem prezente în țesutul adipos.
Totuși, lipofilling-ul este mai complex decât o simplă injectare. Necesită o pregătire prealabilă, echipă specializată și implică timp de recuperare, cu edeme și vânătăi în zonele de recoltare și de tratament.
În plus, rezultatul final poate varia, deoarece o parte din grăsimea transferată se resoarbe natural (20–50%), ceea ce face ca uneori să fie necesare mai multe ședințe suplimentare pentru corecții. Această lipsă de predictibilitate și confortul redus îl transformă într-o opțiune rezervată cazurilor în care se dorește un volum mai mare sau un efect de durată mai lungă.
PRP (plasma bogată în trombocite)
Plasma bogată în trombocite (PRP) este o metodă autologă, 100% naturală, ce folosește propria plasmă a pacientului, îmbogățită cu factori de creștere și proteine bioactive. Aceasta este obținută prin recoltarea unei mici cantități de sânge, urmată de centrifugare pentru a separa fracția concentrată în trombocite. În estetica medicală, PRP acționează ca un biostimulator pur, stimulând regenerarea celulară, producția de colagen și angiogeneza, fără a oferi volum imediat. Rezultatele sunt treptate, vizibile în câteva săptămâni și contribuie la o îmbunătățire generală a calității pielii.
Caracteristicile terapiei PRP:
✔️Îmbunătățirea texturii și calității pielii – piele mai fină, mai luminoasă și uniformă.
✔️Stimularea colagenului – crește fermitatea și elasticitatea pielii.
✔️Reducerea semnelor de îmbătrânire – estomparea ridurilor fine și a liniilor superficiale.
✔️Regenerarea zonelor delicate – ideală pentru zona perioculară și gât, unde pielea este mai subțire.
✔️Tratamente adjuvante – folosită și pentru scalp în tratamentul căderii părului, precum și pentru accelerarea vindecării după proceduri precum microneedling, laser CO2 fracționat, peeling-uri chimice sau chirurgie estetică.
Fillere permanente (nerecomandate)
Fillerele permanente promit rezultate definitive, dar sunt puternic descurajate în estetica modernă din cauza riscurilor mari pe termen lung. Produse precum siliconul lichid, polimetilmetacrilatul (PMMA), hidrogelurile permanente și parafina (astăzi interzisă) au fost folosite în trecut, însă s-au dovedit a fi problematice și chiar deosebit de periculoase.
Complicațiile frecvente includ inflamații cronice, migrarea produsului, formarea de noduli dureroși (granulomatoze) și imposibilitatea corectării în cazul unor rezultate nesatisfăcătoare.
Problemele pot apărea chiar și după ani de zile și, adesea, necesită intervenții chirurgicale complexe pentru remediere. Studiile arată că până la 60% dintre pacienții injectați cu fillere permanente dezvoltă complicații în primii 1–5 ani de zile.
Tendințe actuale în utilizarea fillerelor dermice
✅ Naturalitate și subtilitate. Pacienții preferă rezultate cât mai naturale, cu accent pe armonizarea trăsăturilor faciale, în locul transformărilor dramatice. Se pune accent pe „îmbunătățirea discretă” („tweakments”), folosind cantități mici de filler pentru a corecta asimetrii sau a reda volumul pierdut.
Una dintre cele mai importante tendințe este adoptarea filozofiei „less is more”. Această abordare se concentrează pe obținerea de rezultate subtile și naturale, evitând aspectul artificial care a dominat industria în anii precedenți.
Tot mai mulți specialiști adoptă o abordare minimalistă, preferând corecțiile subtile care respectă trăsăturile naturale și previn fenomenul de „filler fatigue”, care se referă la aspectul lăsat și nenatural al feței după utilizarea excesivă a substanțelor de umplere.
✅ Zone noi de aplicare. Pe lângă buze și pomeți, fillerele sunt tot mai folosite pentru zone precum cearcănele, linia mandibulară, tâmplele sau nasul (rinoplastie nechirurgicală). De asemenea, rejuvenarea mâinilor și a gâtului sunt din ce în ce mai solicitate.
✅ Popularitate crescândă în rândul bărbaților. Se observă o cerere crescândă în rândul bărbaților pentru conturarea facială masculină, definirea liniei maxilarului și soluții anti-îmbătrânire discrete.
✅ Tratamente preventive. Tot mai multe persoane în vârstă de 20-30 de ani optează pentru tratamente injectabile ca strategie proactivă pentru a preveni formarea ridurilor statice, mai degrabă decât pentru a le corecta după apariție.
✅ Personalizare avansată și combinare tratamente. Medicii folosesc folosesc tehnici adaptate structurii faciale individuale, cum ar fi abordarea „full-face” pentru a echilibra proporțiile, în loc să trateze zone izolate. O tendință în creștere în ultimii ani este cea de personalizare a tratamentelor cu fillere dermice, cu planuri de tratament adaptate anatomiei faciale specifice, prin combinarea mai multor modalități (fillere + neuromodulatoare + proceduri de rejuvenare) și planuri de tratament mai lungi, unde este importantă și o bună comunicare medic-pacient.
✅ Siguranță și educație. Există o cerere crescută pentru proceduri realizate de profesioniști calificați, din cauza riscurilor asociate cu injectările necorespunzătoare. Pacienții sunt mai informați și aleg clinici cu reputație.
Tipuri de tratamente cu fillere dermice faciale pentru obiective specifice
Medicina estetică modernă permite abordarea personalizată a fiecărei zone faciale, cu fillere specifice și tehnici adaptate pentru rezultate optime. Fiecare zonă are particularități anatomice și estetice care dictează alegerea fillerului și a metodei de aplicare.
✅ Conturul mandibular. Pentru redefinirea liniei mandibulare, se folosesc fillere dense precum Radiesse, Ellansé, Juvéderm Volu sau Restylane Lyft, care oferă structură, volum și efect de lifting. Tehnica de injectare vizează marginea mandibulei, de la unghiul mandibular până la bărbie, pentru a crea un contur ferm și armonios. Beneficiile includ un profil facial întinerit, reducerea bărbiei duble și tranziție estetică între față și gât
✅ Umplerea cearcănelor adâncite. Zona cearcănelor și a șanțurilor lacrimale necesită fillere fine precum Belotero Balance, Restylane, Teosyal Redensity II sau Juvéderm Volbella, care corectează pierderea de volum și estompează aspectul obosit. Injectarea se face cu precizie în planul profund, evitând complicațiile. Provocările includ edemul, efectul Tyndall și necesitatea unei tehnici impecabile.
✅ Volumizarea și hidratarea buzelor. Pentru buze naturale și bine conturate, se folosesc fillere special concepute precum Restylane Kysse, Volbella, Stylage Lips sau Teosyal Kiss. Se tratează zonele-cheie precum conturul, vermilionul și filtrul, folosind tehnici diferite pentru volum, definire, hidratare sau corectarea asimetriilor, în funcție de obiectivele estetice ale pacientului.
✅ Lifting și definire pomeți. Obrajii, esențiali pentru un aspect tineresc, sunt volumizați cu fillere precum Juvéderm Voluma, Restylane Lyft, Radiesse sau Ellansé. Se injectează în mai multe planuri, în zonele malară, submalară și temporală, pentru a reda volum, lifting și sprijin structural întregii fețe.
✅ Rejuvenarea gâtului și a mâinilor. Pentru gât, se folosesc Radiesse, PRP, Ellansé sau Sculptra, care stimulează colagenul și îmbunătățesc textura pielii. Mâinile sunt tratate pentru a masca venele și tendoanele proeminente și pentru a revitaliza pielea, uneori în combinație cu tratamente pentru pete pigmentare.
✅ Corectarea ridurilor fine și profunde. Ridurile vizibile în repaus se tratează cu fillere fluide precum Belotero Balance, Restylane Refyne sau Teosyal RHA. Aceste produse oferă rezultate naturale, păstrând expresivitatea facială.
Ce filler dermic este potrivit pentru tine?
Alegerea fillerului nu este o decizie care poate fi luată pe baza unor formule universale sau a tendințelor de moment. Fiecare persoană este unică din punct de vedere anatomic, fiziologic și are obiective estetice diferite, iar tratamentul ideal trebuie să reflecte această individualitate. Procesul de selecție implică o evaluare complexă care ia în considerare multipli factori interdependenți.
Fillere dermice potrivite în funcție de vârstă
La 20–30 de ani, pielea are o regenerare excelentă, iar fillerele fine cu acid hialuronic (ex. Belotero, Restylane) se folosesc pentru hidratare, prevenție și retușuri subtile, în special la nivelul tenului și al buzelor, cu efecte ce durează 6–9 luni.
La 30–40 de ani, se recomandă fillere medii (Juvederm, Restylane) și biostimulatoare precum Profhilo pentru corectarea ridurilor incipiente și menținerea volumului, mai ales în zona obrajilor și a șanțurilor nazolabiale, cu efecte de până la 12 luni.
La 40–50 de ani, fillerele dense combinate cu stimulatoare de colagen (Radiesse, Sculptra) ajută la restaurarea volumului și liftingul facial, fiind aplicate pe obraji, mandibulă și la nivelul ridurilor profunde, cu efecte de 12–18 luni.
După 50 de ani, se folosesc strategii personalizate pe termen lung, cu biostimulatori puternici (Ellansé, Sculptra), pentru rejuvenare generală și restructurare facială.
Fillere dermice în funcție de tipul de piele
✅ Pielea uscată beneficiază de fillere hidratante cu acid hialuronic și skinbooster-e (Restylane Vital, Teosyal Redensity), aplicate mai frecvent din cauza absorbției rapide.
✅ Pielea grasă tolerează bine fillerele mai dense, cu o durată mai lungă, dar necesită monitorizare atentă pentru a preveni inflamația.
✅ Pentru pielea sensibilă se aleg fillere cu lidocaină și se recomandă testare prealabilă, plus protocoale stricte de îngrijire post-tratament.
✅ Pielea matură, cu laxitate moderată are nevoie de biostimulatori și combinații de fillere pentru a îmbunătăți textura și fermitatea, într-un plan pe termen lung.
Fillere dermice în funcție de zona tratată
✅ Zona perioculară (zona din jurul ochilor) necesită fillere extrem de fine, cu viscozitate scăzută, destinate special pielii foarte subțiri, care trebuie aplicate cu precizie, în cantități mici, de către medici specialiști experimentați.
✅ Tâmple. Zona tâmplelor este adesea neglijată, dar pierderea de volum aici poate accentua aspectul îmbătrânit. Aici se injectează fillere cu viscozitate medie spre mare și biostimulatoare de colagen, pentru restaurarea volumului pierdut, echilibrarea proporțiilor faciale, reducerea aspectului „scheletic”. Necesită precizie pentru a evita aspectul nenatural și pentru a se integra armonios cu restul feței.
✅ Nas. Nasul este o zonă delicată, cu o vascularitate complexă, care necesită fillere precise pentru corecții estetice, cu viscozitate medie, precum Restylane, Juvederm Volift), care permit modelarea subtilă.
✅ Pentru pomeți se folosesc fillere cu densitate mare, cu efect de lifting și distribuție tridimensională a volumului, pentru un impact pozitiv asupra întregii fețe. Ridurile de pe obraji (ridurile statice sau liniile fine apărute în zona obrajilor) necesită fillere fine, cu viscozitate scăzută spre medie, care să redea hidratarea și elasticitatea pielii fără a încărca zona.
✅ Pliurile nazolabiale. Ridurile nazogeniene (liniile dintre nas și colțurile gurii) devin mai pronunțate odată cu vârsta și au nevoie de fillere care să le netezească, fără a rigidiza zona. Mai exact, sun potrivite fillere cu viscozitate medie, care oferă flexibilitate și integrare naturală.
✅ Buzele au nevoie de fillere elastice, cu viscozitate medie, care oferă volum și hidratare, păstrând mobilitatea naturală și proporțiile feței.
✅ Linia mandibulară se tratează cu fillere dense, robuste, pentru contur și definire, aplicate cu tehnică atentă pentru a evita riscurile vasculare.
✅ Bărbia. Mentonul necesită fillere dense, cu efect de volumizare, care să ofere proiecție și susținere structurală pentru echilibrarea profilului facial. Medicul trebuie să fie atent la proporțiile feței, pentru a evita un aspect disproporționat.
✅ Frunte. Fruntea este o zonă care poate necesita fillere fine pentru a netezi ridurile statice. Necesită precizie pentru a evita afectarea expresivității și pentru a preveni complicațiile vasculare.
✅ Zona periorală (ridurile din jurul gurii). Zona din jurul gurii este dinamică și predispusă la riduri fine, necesitând fillere flexibile, cu vâscozitate scăzută spre medie, care permit mișcarea naturală.
Cât de sigure sunt fillerele dermice?
- Fillerele moderne sunt utilizate de peste două decenii, iar studiile publicate confirmă un profil de siguranță excelent. Un studiu pe 9.324 de pacienți tratați timp de 9 ani a arătat o rată de reacții întârziate sub 1%, în timp ce analiza a demonstrat că reacțiile severe sunt rar întâlnite.
- Registre care monitorizează sute de mii de proceduri arată că evenimentele adverse semnificative (necroză, noduli) sunt extrem de rare, cu o incidență situându-se între 0.0001 % și 0.09 % per injecție. Rezultate din baza MAUDE (2016–2020) au constatat doar 31 de evenimente (umflare, noduli, hipersensibilitate, infecții) din milioane de injecții, adică ≈ 0.0025 %.
- FDA și EMA aprobă fillerele numai după analize riguroase privind siguranța și eficiența. De exemplu, doar câteva produse de acid hialuronic au obținut autorizația în SUA, prin demonstrarea unui echilibru veritabil între beneficii și riscuri.
Reacții normale și temporare
Cele mai frecvente reacții sunt minore și temporare.
Umflarea (edemul) apare în majoritatea cazurilor, mai ales în zonele delicate precum buzele sau cearcănele, și se ameliorează în 1-3 zile.
Roșeața (eritemul) dispare de obicei în 12-48 de ore, iar vânătăile (echimozele) pot apărea în 20-30% din cazuri, în special la persoanele cu fragilitate vasculară.
Sensibilitatea locală este normală pentru câteva zile și nu necesită tratament special.
Riscuri rare
Deși foarte rare, unele complicații necesită intervenție medicală promptă.
Ocluzia vasculară este cea mai serioasă. Apare în 1 din 10.000 până la 100.000 de tratamente și poate duce la necroză cutanată dacă nu este tratată rapid.
Infecțiile sunt extrem de rare în condiții corecte de sterilizare, iar reacțiile alergice apar foarte rar, în special la lidocaină.
Reacțiile întârziate, precum granulomatozele, sunt excepționale și mai frecvente în cazul fillerelor permanente, care nu mai sunt folosite de niciun medic care se respectă.
Când nu sunt recomandate fillerele dermice
Printre contraindicațiile absolute se numără sarcina, alăptarea, infecțiile active, alergiile cunoscute la componentele produsului, bolile autoimune severe și tendința la cheloide.
Contraindicațiile relative, cum ar fi tratamentele cu anticoagulante, herpesul recurent sau așteptările nerealiste, trebuie analizate de medic de la caz la caz.
Precauții suplimentare se impun la primul tratament, în zonele cu risc sau în cazul pacienților cu istoric de complicații
Obiectivele trebuie clarificate de la început pentru a obține rezultate corecte și satisfăcătoare. Expertiza medicului este esențială în alegerea fillerului potrivit. La consultație, specialistul va face o evaluare anatomică detaliată, va identifica zonele cu risc, va analiza structura feței și va stabili volumul necesar. Planul de tratament este gândit strategic, ținând cont de priorități, buget și timpul tău. În plus, medicul gestionează așteptările, explică realist rezultatele și riscurile, oferă alternative acolo unde este nevoie și adaptează tehnica în funcție de răspunsul pielii tale.
Bugetul influențează întotdeauna alegerea, însă există opțiuni sigure pentru fiecare pacient: fillerele cu acid hialuronic sunt accesibile și eficiente, în timp ce biostimulatoarele de colagen oferă rezultate de lungă durată.
Timpul de recuperare este, în general, minim, însă stilul de viață activ, expunerea la soare și stresul pot influența persistența rezultatelor. Istoricul medical și eventualele alergii sau boli autoimune vor fi analizate pentru a personaliza tratamentul în deplină siguranță.
La Doctor SKiN, fiecare consultație este atent personalizată. Analizăm toți factorii relevanți pentru a crea un plan unic, adaptat nevoilor tale. Experiența noastră ne-a arătat că frumusețea naturală nu vine din exces, ci din alegeri inteligente și mâini pricepute. De aceea îți oferim tratamente care pun în valoare ceea ce te face unic(ă).
Nu uita să te programezi la 031 005.10.15 și să faci primul pas spre un look fresh, natural și încrezător!
Întrebări frecvente
Majoritatea fillerelor moderne conțin lidocaină pentru confort sporit. Disconfortul este minim și de scurtă durată. Majoritatea pacienților descriu senzația ca pe o înțepătură ușoară. La Doctor SKiN aplicăm o cremă anestezică înainte de orice tratament injectabil.
Fillerele sunt tratamente cu timp de recuperare minim. Poți relua activitățile normale imediat, evitând doar exercițiile intense, expunerea la soare și căldură extremă timp de 48 – 72 de ore. Umflarea și roșeața se duc în 1-3 zile.
Candidatul ideal pentru tratamentul cu fillere dermice este o persoană cu vârsta peste 18 ani, care prezintă semne de îmbătrânire facială precum riduri nazolabiale, pierderea volumului în obraji sau buze subțiri, și își dorește îmbunătățiri naturale ale aspectului fizic. Acesta trebuie să aibă așteptări realiste privind rezultatele, înțelegând că fillerele oferă îmbunătățiri subtile și nu transformări dramatice, iar efectele sunt temporare, necesitând întreținere la 6-24 luni.
Din punct de vedere medical, candidatul ideal trebuie să nu prezinte alergii cunoscute la componentele fillerului, să nu fie gravidă sau să alăpteze, să nu aibă infecții active sau inflamații în zona de tratament și să nu urmeze tratamente cu anticoagulante. De asemenea, este important să fie dispus să urmeze instrucțiunile pre și post-tratament, să prefere alternativele non-chirurgicale și să comunice deschis cu medicul despre dorințele și preocupările sale.
Fillerele se pot folosi și de tineri în vârstă de 20-30 de ani care caută tratamente preventive sau îmbunătățirea formei și mărimii buzelor, până la persoane de 40+ ani care doresc rejuvenarea completă și refacerea contururilor faciale, toți având în comun dorința de a obține rezultate naturale și armonioase.
- Evită aspirina și anticoagulantele cu 1-2 săptămâni înainte.
- Nu consuma alcool cu minimum 24 de ore înainte.
- Informează medicul despre toate medicamentele pe care le iei.
- Evită expunerea la soare intensă înainte de tratament.
- Nu programa injectarea înainte de evenimente importante.
- Discută așteptările și obiectivele cu medicul specialist.
- Asigură-te că nu ai infecții active în zona de tratament.
Costul fillerelor dermice variază în funcție de:
- tipul de filler utilizat;
- cantitatea necesară;
- zona tratată;
- experiența medicului;
- politica de prețuri a clinicii.
Pentru a alege clinica potrivită:
- Verifică cu atenție certificările și experiența medicului.
- Asigură-te că se folosesc produse originale și autorizate.
- Programează o consultație detaliată înainte de tratament.
- Verifică și condițiile și protocoalele de siguranță oferite de clinică.
- Citește recenziile altor pacienți.
- Nu alege doar pe baza prețului cel mai mic, ci pe raportul calitate-preț oferit.
Nu există cea mai bună marcă, așa cum nu există cel mai bun filler pentru oricine. Alegerea depinde de zona tratată, tipul pielii, vârsta, obiectivul estetic și experiența medicului. Totuși, se poate vorbi de mărci premium, aprobate FDA și EMA, cu reputație impecabilă și rezultate dovedite clinic.
Juvéderm (Allergan) rămâne liderul mondial cu tehnologia Vycross, oferind gama cea mai versatilă pentru buze, pomeți, mandibulă și cearcăne, cu efecte de 12-24 luni. Restylane (Galderma) este primul filler cu acid hialuronic aprobat în lume, excelent pentru riduri fine și zone dinamice prin tehnologiile NASHA și OBT.
Pentru stimulatoare de colagen, Sculptra (Galderma) rămâne standardul de aur pentru rejuvenarea totală a feței, cu rezultate progresive timp de 2-3 ani, în timp ce Radiesse (Merz) combină efectul imediat cu stimularea colagenului pentru mandibulă și pomeți. Ellansé (Sinclair) oferă cel mai lung efect (1-4 ani) prin tehnologia PCL.
Teosyal (Teoxane) se remarcă prin formula elastică RHA pentru zone cu mobilitate ridicată, iar Belotero (Merz) este favoritul pentru integrarea perfectă în piele fără efect de demarcație.
Produsele hibride precum HArmonyCa (HA + CaHA) și inovatorii ca Profhilo (concentrația cea mai mare de HA pentru bio-remodelare) completează topul filierelor dermice.
Cine stabilește „cel mai bun filler”?
- Zona tratată: buze = AH fin; mandibulă = CaHA/PCL.
- Tipul pielii: uscată = acid hialuronic hidratant; laxitate = biostimulator.
- Vârsta: 20-30 ani = acid hialuronic preventiv; 40+ ani = AH + biostimulator.
- Rezultate dorite: imediat = acid hialuronic/CaHA; progresive = PLLA/PCL.
- Medicul: expertiza contează mai mult decât brandul.
Fillerele NU afectează expresivitatea facială dacă sunt alese corect și injectate de un medic experimentat. Ele doar restaurează volumul pierdut sau netezesc ridurile, fără să blocheze mușchii (cum face toxina botulinică).
Aspectul nenatural apare doar dacă se folosesc cantități prea mari sau tehnici greșite. Cu tehnici moderne și doze adaptate, fața rămâne naturală, mobilă și expresivă.
Un filler contrafăcut sau de proastă calitate poate fi recunoscut prin:
- ambalaj dubios (etichete neclare, greșeli gramaticale, lipsa hologramei sau a sigiliului);
- preț mult prea mic. Dacă pare „prea bun ca să fie adevărat”, probabil așa și este.
- lipsa documentelor. Fiecare produs original are lot, serie și certificat de autenticitate.
- injectări în saloane, apartamente sau de către persoane fără diplomă medicală = risc uriaș.
Care este soluția? Mergi doar în clinici autorizate, care folosesc doar produse originale, unde ți se arată ambalajul și certificatul de autenticitate pentru produsele folosite.
Meniu Articol
- Ce sunt fillerele dermice și cum funcționează?
- Efectele și beneficiile fillerelor dermice
- Fillere dermice pentru bărbați versus femei
- Tipuri de fillere dermice
- Tendințe actuale în utilizarea fillerelor dermice
- Tipuri de tratamente cu fillere dermice faciale pentru obiective specifice
- Ce filler dermic este potrivit pentru tine?
- Cât de sigure sunt fillerele dermice?
- Întrebări frecvente